The Red and The White & Red Psalm

De acest regizor am auzit pe la sfarsitul anului trecut si mi-am zis sa vad un film de-al lui, apoi pe 31 ianuarie a murit (1921-2014), asa ca a fost adus din nou in atentia mea. Intr-un final, martie a venit cu  doua filme semnate de Miklos Jancso, un maghiar ce a facut senzatie la Cannes in 1966 cu The Round-Up si a castigat marele premiu in 1972 pentru Red Psalm. Eu am urmarit The Red and The White si Red Psalm.

Red Psalm

Din ce am vazut, cu o privire asupra operelor regizorului, Jancso este preocupat de putere, razboi, coruptie, trecutul istoric al Ungariei si scene rurale, de obicei. In The Red and The White, Jancos exploreaza batalia dintre albi (taristi, rusi) si rosii (ungurii comunisti, bolsevici), iar in Red Psalm actiunea este plasata in 1890, unde tarani se revolta impotriva conducerii asupritoare. Poate  v-ati dat seama din descrierile mele, cele doua filme trateaza teme, perioade, idei, o bucata din timp, si nu au un protagonist anume pe care-l urmarim de la inceput pana la sfarsit. Astfel audienta devine un fel de ochi omniscient care stie tot si vede tot si nu se concentreaza asupra unui individ.  Insa lipsa unui protagonist poate duce la confuzie (de multe ori, in cadru intra alte personaje pe care nu le-ai mai vazut pana atunci) si nici nu ajungi sa-ti pese prea mult de nimeni.

The Red and The White

Cum ziceam, The Red and The White trateaza lupta dintre unguri si rusi, cruzimea razboiului, jocul absurd pe care-l reprezinta (ostatici erau lasati doar in pantaloni, apoi primeau un avans de 10 minute dupa care ii vanau, ca pe niste animale), insa pe langa asta sunt inserate si momente frumoase (atunci cand femeile danseaza vals intr-un luminis din padure). Mi-a placut povestea, insa de la un moment dat (dat fiind lipsa unui protagonist) nu stiam incotro sa privesc, cu cine sa tin (poate asta era si intentia lui Jancso?).

Red Psalm este un film despre o revolutie a taranilor de pe pamanturile unguresti. Trebuie sa mentionez ca este un musical (asa ca cei cu alergie pot sa fuga), dar nu fiecare linie de dialog e cantata, ci doar exista momente muzicale, momente cand taranii se revolta impotriva asupritorilor prin cantec si dans, oricat de absurd ar parea, dar este eficient. Un film despre o revolutie cum nu ai mai vazut cu cantec, dans, femei dezbracate, impuscaturi si joc.

Goliciunea, vulnerabilitate in fata asupritorului

Acum ca am trecut peste astea pot sa va vorbesc despre ceea ce e important: maestria lui Miklos Jancso. Acesta este un adevarat coreograf, e incredibil cum poate sa aranjeze scene complexe cu peste 20 de actori, fara taietura (Red Psalm ar fi fost facut din doar 26 de taieturi!-nu am stat sa numar, dar trebuie sa fie pe undeva pe acolo). Insa Jancso nu e static, isi misca camera lin, usor, si foloseste si zoom-ul pentru a ne oferi niste gros-planuri frumoase. Asta e primul lucru pe care l-am observat in The Red and The White (cand cei doi unguri sunt urmariti pe cai de rusi, iar regizorul isi misca camera cand in sus, cand in jos, de-a lungul unui gard) si la fel s-a intamplat si in Red Psalm, cand taranii dansau si cantau, inconjurati de armata. Ambele filme par compuse din scene elaborate de balet, grupuri se unesc si se despart in fata/spatele camerei si apar in alta parte si asa mai departe.

The Red and The White

Arunca-ti un ochi asupra operelor lui Miklos Jancso pentru ca merita. V-as recomanda sa incepeti cu The Red and The White.