AuGust Films

1. Highly Recommended

The Lady Eve (1941) -Preston Sturges- Filmul asta nu era pe radar, a venit neanuntat intr-o seara si bine a facut. Sturges a luat comediile “screwball” si le-a imprimant un dialog amuzant, naturalist ( a head of his time, cum se zice), iar Lady Eve face exact asta. O situatia serioasa (ea incearca sa-l fraiereasca pe el si sa-i ia banii, dar ea se indragosteste) e tratata cat se poate de amuzant (mai ales scena cu sarutul dintre Henry Fonda si Barbara Stanwyck cand calul neastamparat se tot baga in seama). Bun, amuzant, Barbara e seducatoare, iar Fonda joaca pe tantalaul foarte bine.

Nights of Cabiria (1957) -Federico Fellini- Cu Fellini sunt prudent. Nu m-am avantat in filmele lui (am vazut doar 8 si jumatate de 2 ori, Amarcord, La Dolce Vita, I Vitelloni si La Strada) poate pentru ca nu vreau sa le termin, sa stiu ca mai e ceva ce nu am vazut de la el sau poate mi-e frica sa nu ma dezamageasca. Uite ca a mai venit unu, cu sotia acestuia in rolul principal, Giulietta Masina, la fel de bun ca cele enumerate mai sus. E sarmant, amuzant, dulce, melancolic, trist, cu o licarile de speranta la sfarsit. Abia astept urmatoarea aventura in lumea lui Fellini.

Bullets over Broadway (1994) -Woody Allen- Ce-mi mai plac filmele bune facute de Woody. Comedie, drama, discutii despre arta si artist, nevroze, o piesa de teatru, un hitman cu talent la scris, o diva, o enervanta, un gras, o aventura si iubire. Excelent.

The Discreet Charm of the Bourgeoisie (1972) -Luis Bunuel- Asta este unul dintre filmele alea pe care le tot aman sa le vad de vreun an sau cam asa ceva. Ei bine, nu faceti aceeasi prostie ca mine si uitati-va la el cat mai repede. Bunuel surprinde cu momente amuzante, suprarealiste, diparitia “farmecului” burgheziei. Bunuel exploreaza natura existentei burgheziei si ce le rezerva viitorul burgheziei, ca tot. Personajele sunt superficiale, egoiste, corupte, dar exista si un farmec acolo datorita manerismelor, charisma acestora. Un film excelent.

Rosemary’s Baby (1968) -Roman Polansky- Si asta face parte tot din seria filmelor care zac cu zilele in watchlist. This was so much fun!Dupa Repulsion, Polanski imi dovedeste din nou ca e un maestru al genului, creeaza suspans cu usurinta si tine spectatorul in priza pana la final. Aici mi-a placut, in special, ambiguitatea a ceea ce se intampla, nu esti sigur de povestea lui Rosemary, dar nici nu te indoiesti ca are dreptate. O balanta pe care Polanski o pastreaza de-a lungul filmului. Excelent.

2. Recommended

Guardians of the Galaxy (2014) -James Gunn- Nu m-a prins niciodata febra asta cu super eroi, nici cand eram mic nu prea ma dadeam in vant (ma uitam la desene doar cu Batman, Justice League si putin Spider-Man si cam atat) asa ca atunci cand au inceput sa apara pe val filme precum Iron Man, Captain America sau Avengers nu am sarit de bucurie. But this was fun, lasand la o parte elementul cu super eroi, Guardians of the Galaxy e o actiune cu accente de comedie foarte bine facut, blockbusterul verii, cu siguranta. I enjoyed this one.

Don’t Look Now (1973) -Nicolas Roeg- Un film interesant pe care-l recomand interesati de horror/thriller cu influente de supranatural. Ceea ce reuseste extrem de bine Roeg este redarea atmosferei apasatoare de pe strazile Venetiei. Strazile inguste ale orasului sunt imbibate in mister, mai ales dupa aparitia celor doua doamne (unul dintre cele mai creepy cupluri aparute pe ecran). Roeg isi dovedeste maestria in construirea filmului si are cateva scene memorabile (scena de dragoste dintre protagonist si sotia acestuia sau finalul).

Harold and Maude (1971) -Hal Ashbey-  Se vede influenta lui Hal Ashbey asupra lui Wes Anderson si filmelor acestuia: muzica ce insoteste imaginile, felul cum incadreaza scenele si momentele comice. Acest film cred ca abordeaza un subiect mai grav, ceva ce nu stiu daca am vedea in opera lui Wes. Harold este un tip ciudatel, singuratic caruia ii place sa se joace de-a moartea (in prima scena Harold se spanzura si mama lui il cearta si-ii zice sa inceteze cu prostiile), iar Maude, o batranica, cu multa viata care o traieste fara sa respecte regulile societatii (“imprumuta” masini de la straini, se duce la inmormantari de placere, fuge de un politist etc) Singura problema pe care o am cu filmul de fata este faptul ca naratiunea pare mai degraba o serie de schite (ce abordeaza aceeasi tema, cu personaje recurente) si nu intruchipeaza un film.

Stray Dog (1949) -Akira Kurosawa- Acesta nu se numara printre filmele forte bune ale lui Kurosawa, dar nu este nici o poveste detectivista simpla, ci este ceva mai mult. Scenariul este o combinatie de noir si ancheta politista cu o batalie intre bine si rau (ce inseamna sa fi bun, dar rau?). Iar partea tehnica este impecabila cu multe momente interesante (in special dansul femeii cu rochia noua sau finalul): cadre lungi, editare rapida si unghiuri neobisnuite de filmare.

In a Lonely Place (1950) -Nicholas Ray- I was born when she kissed me. I died when she left me. I lived a few weeks while she loved me. Film Noir at it’s best cu un Bogart si Laurel Gray in mare forma. Regia este buna, dialogurile sunt excelente (in special schimbul de replici dintre Bogart si Gray). Ce mi-a placut aici este faptul ca marele deznodamant din naratiune nici macar nu conteaza, ci doar cum sunt afectate personajele de asta.

A Summer’s Tale (1996) -Eric Rohmer- Un tip singuratic se duce intr-o statiune la mare, sperand ca, sa zicem, iubita lui sa apara. Intre timp se intalneste cu Margot si petrec impreuna multe zile pline de plimbari si conversatii. Intre timp, in viata lui apare si Solene, dar vine si iubita lui, Lena si asa se gaseste fortat sa aleaga intre cele trei fete, total atipic pentru protagonist. Un film tihnit ce ofera o perspectiva interesanta asupra iubirii si prieteniei, cu multe conversatii memorabile.

Nigh Noon (1952) -Fred Zinnemann- Probabil primul film realizat care se desfasoara in timp real (actiunea coincide cu durata filmului), seriful are timp de o ora sa se pregateasca pentru venirea iminenta a unor bad guys, iar el trebuie sa-si indeplineasca datoria de serif, chiar daca era ultima lui zi in calitate asta, iar sotia lui il implora sa plece din oras . Metoda asta de a regiza ii da o anumita urgenta, o anumita fatalitate a peliculei. La suprafata este doar o batalie, insa High Noon reprezinta mai mult de atat.

The Deer Hunter (1978) –Michael Cimino- Vietnam, traume de razboi, adaptarea inapoi in societate. Suna cam fumat, nu? Am mai vazut astea intr-o duzina de filme, dar ceea ce face diferit Deer Hunter este faptul ca se axeaza doar pe o parte mica a conflictului (doar pe Mike si Nick). Mult mai bine asa decat o masa de oameni impersonala pentru care sa nu simt nimic. Putinele personaje pe care le intalnim pe ecran le cunoastem destul de bine (Cimino ne ofera o introducere de o ora, la un film de 3 ore), ii vedem la munca, la petrecere, la vanatoare. Robert de Niro si Christopher Walken sunt excelenti, iar Meryl Streep e superb de frumusica.

3. Meh

The Parallax View (1974) -Allan J. Pakula- Ma asteptam la o investigatie jurnalistica precum cea din “All the Presidents Men”, dar nu, aici jurnalistul devine un erou clasic/detectiv. M-a cam plictisit toata treaba asta si probabil ca nici nu o sa-l tin minte la sfarsitul anului.

Diary of a Country Priest (1951) -Robert Bresson- Al doilea film de-al lui Bresson care nu mi-a mers la inima, in decurs de doua luni. Asta s-a dovedit prea religios pentru mine (Winter Light al lui Bergman urmareste cam acelasi fir narativ, dar a fost mai interesant, mai uman) si spre sfarsit devenisem chiar neinteresat ce se intampla cu protagonistul.

Hard Eight/Sydney (1996) -P.T. Anderson- Singurul film a lui Anderson pe care nu-l recomand. Nu pentru ca ar fi un film prost, ci deoarece povestea spune prea putin.  Philip Baker Hall da dovada de multa clasa cu acest rol si interpreteaza perfect rolul de asasin / tata. In rest, e cam fad.

Viola (2012) -Matias Pineiro- Un film cu actori frumusei, cu imagini frumoase, cu un Shakespeare adus in prezent cu piesa “Twelfth Night”. A inceput promitator, dar pe la jumatate filmul si-a schimbat directia spre un alt personaj ca apoi spre final sa revina la situatia initiala si cred ca asta a facut sa-i scada din intensitate. Mi-a placut, spre final, scena cu visul, totul a fost atat de subtil, incat aproape m-a pacalit.

The Amazing Spider-man 2 (2014) -Marc Webb- Am mai zis, Andrew Garfield si Emma Stone sunt super pentru seria Spiderman, restu’ not so much. Si nu inteleg boala asta de a indesa cat mai multi villans (3) intr-un singur film. Ramai, frate, la unu bun si gata. Electro e principalul rau aici, dar apar pentru 10 minute fiecare Green Goblin si Rhino. Whatever.

Noah (2014) -Darren Aronofsky- Aronosfky este unul dintre regizorii mei preferati si cred ca este unul dintre cei mai buni regizori contemporani (vezi Requiem for a Dream, The Fountain sau Black Swan), iar asta este singurul motiv pentru care m-am obosit sa downloadez si sa-i acord 2 ore lui Noah. Sigur, Aronofsky ii da o anumita aroma povestii clasice (vezi dezvoltarea lui Noah sau povestea din biblie spusa pe imagini de origine creationista cu big bang si dezvoltarea speciilor etc) si ne ofera cateva imagini frumoase, dar cam atat. Per total, Noah dezamageste, mai ales din prisma personajelor de carton.

Summer Hours (2008) -Olivier Assayas- Summer Hours imi promitea ca o sa vorbeasca despre amintiri si ce inseamna acestea pentru om, in schimb imi ofera o discutie despre obiectele de arta si ce inseamna acestea pentru om si daca ar trebui sa “traiasca” in casa unui om sau stea intr-o vitrina la un muzeu. Nu este un film prost, dar nici memorabil.

4. Not Recommended (wasted time)

El Topo* (1970) -Alejandro Jodorowsky- Filmul asta nu este aici pentru ca-l consider prost, ci pentru ca este singurul film pe care l-am vazu anul acesta fara sa-i dau o nota. Nu m-am incumetat sa-l notez deoarece cred ca ar fi nevoie de inca o vizionare. El Topo e ciudat, cu o poveste de western, la suprafata, dar care ne vorbeste despre spiritualitate, adevar si omenire. E un experiment interesant, care m-a prins cu ochii in ecran pana pe la jumatate, apoi m-a cam pierdut. Am simtit ca firul narativ isi pierde din putere ca sa lase loc unor imagini surrealiste si momente de filozofie. Pana la a doua vizionare, am de gand sa vad si un al doilea film de Jodorowski, anume Holy Mountain.