In alt loc

Puteti sa-mi ziceti daca e ceva nu e ok, daca va deranjeaza ceva etc. Feel free.

O dupa amiaza calda de toamna. Dupa o zi de mers cu masina, ajunsesem acolo. Mi-am lasat masina pe drum cam la 500 de metri de la intrare in orasel. Imediat, langa, se intindea in fata mea, in razele soarelui rosiatic, un camp mare acoperit cu buruieni uscate, tufisuri ici si colo, dar in rest un pamant maroniu, nisipos acoperit cu petece de iarba. Am lasat soarele sa-mi incalzeasca fata cand timp mi-am adus aminte de ziua aceea cand m-am pierdut pe campul asta cu un borcan in mana, cu o soparla in el. Eram singur, infometat si murdar, dar nu imi pasa, eu bateam pamantul ala in lung si in lat si incercam sa-mi implinesc obiectivele. Era o zi calduroasa de vara, cu soarele deasupra capului, imi era sete, transpiram, buruienile uscate imi zgariau gamba. Mergeam tarand borcanul, legat cu o sfoara maro, dupa mine. Ma simteam ca un explorator adevarat, pana cand nu mai stiam pe unde sa ma intorc si am inceput sa plang. Am stat in fund, in tarana cateva minute, cand am observat in departare o silueta cunoscuta. Ceea ce credeam eu ca era o cazarma. Cand am ajuns aproape mi-am dat seama ca nu era cazarma cautata de mine, ci era o cladire cu doua etaje fara geamuri si fara usi. O cladire parasita, fara paturi, scaune, becuri, dar parea construita recent. Cum am intrat m-a izbit un miros pestilential, cu cat exploram mai multe camere cu atat mirosul de urina si rahat se intetea. Pe pereti erau scrise nume, injuraturi, porecle, penisuri desenate exagerat. Ma uitam la fiecare in parte si pipaiam zidul scrijelit cu degetele. In timp ce studiam peretele cu degetele, am lovit cu piciorul un bat scurt cu capul ascutit, albit de var. L-am luat si mi-am scris si eu numele intr-un loc liber. Fericit, am urcat scarile, in viteza, iar cand am ajuns in capat siretul mi s-a agatat de un cui si am cazut pe burta pe cimentul tare. Mi-am julit palmele si genunchii, am inceput sa plang fara sunet, sufland peste rani. La etaj, cu lacrimi in ochii, am vazut intr-una din camere un scaun si o masa, pe care erau asezate o cana, o sticla si o punga si o pereche de pantofi uzati langa piciorul scaunului.

M-am oprit si priveam, aproape fara sa respir. Ma speriasem serios. Voiam sa vad ce este acolo, dar nu indrazneam, asa ca am luat-o la fuga pe scari si m-am indepartat de cladire fara sa privesc inapoi. Cand m-am oprit, la marginea unui drum, sa imi trag sufletul mi-am adus aminte ca nu am luat borcanul cu soparloiul. M-am plimbat in susul si josul strazii incercand sa-mi fac curaj sa ma duc sa imi iau gusterele inapoi. Pana cand sa ma hotarasc, a trecut o masina pe langa mine si a oprit putin mai in fata. Mi-am auzit numele strigat. Prin praful inecacios, ridicat de rotile masini, mi-am croit drumul pana la portiera sa-l vad pe domnul Bora. Esti cam departe de casa, hai sa te duc inapoi la maica-ta.

Am mers mai departe si am ajuns langa fostul stadion de fotbal, unde eram copii de mingi cand juca echipa in diviza D sau ne urcam la tabel de marcaj si ne uitam de acolo. Tin minte ca era un baiat cam de varsta cu mine care se credea mare fotbalist pentru ca tatal lui juca la echipa. Ne trata pe noi de sus ,dar nu era cu nimic mai bun si mai avea si freza aia oribila de castron. Cand eram mic eram foarte obsedat sa joc fotbal, sa devin fotbalist si de fiecare zi de nastere si craciun speram sa primesc o minge de fotbal. Intr-un an, tin minte, ne-a cumparat tata trei mingi, noi trei baieti, si le-a pus pe masa in bucatarie. Ne sclipeau ochii de fericire si ma uitam lacom la toate. Una era alba, lucioasa cu petecele in forma de romburi si cu dungi rosii, a doua tot alba, dar cu romburile mici si fara desene, iar a treia era maro, cu dungi mari si grea. Eu fiind cel mai mic am ales primu’, bineinteles ca am ales-o pe cea mai frumoasa, O. pe cea mai buna, cea maro, iar B. a ramas cu ultima. Am iesit afara si am adunat toti copii sa le arat noua mea minge. Am tras cateva suturi la poarta, toata lumea se juca cu mingea, pana cand cineva a sutat undeva in afara intr-un boschet de trandafiri….

Am mers pe langa zidul crapat al stadionului, in timp ce calcam pe pamantul uscat de langa marginea soselei. Din cand in cand un scaiete mi se lipea de pantalon. Am ajuns in dreptul portii pe unde intrau jucatorii si arbitrii. Inainte parea mare si de nepatruns, puternica, acum e mica, ruginita si de abia se mai tinea in balamale de zidul din ciment la fel de subrezit. Vrand sa arunc o ultima privire pe terenul de fotbal, m-am repezit si m-am apucat cu mainile de gard, dar cand mi-am sprijinit si piciorul, o bucata mare de ciment, impreuna cu mine, a cazut peste buruienile uscate de la marginea drumul. Mi-am retinut injuratura, m-am scuturat apoi am pasit spre blocurile si parculete unde ma jucam cand eram mic. Am mai aruncat o privire in spate si am observant scaunele ruginite de la “oficiala” cum ii spuneau atunci. Situata la cativa metri deasupra pamantului, “loja” se ocupa prima la un meci, eu nu stateam acolo, voiam sa fiu aproape de actiunea meciului. “ Si mai este un lucru special in legatura cu locul asta” imi zic eu in timp ce sutez intr-o pietricica de pe asfaltul gaurit, mancat de timp. Acolo a inceput jocul nostru unde ne provocam sa sarim de la anumite distante, destul de stupid, puteam sa ne accidentam destul de urat. Eu impreuna cu…mi-am scremut mintea cateva momente si mi-am adus aminte numele celor doi prieteni de aici…Alex si Cosmin faceam chestia asta. “ Nu ai cur! Nu ai cur(curaj)…era zicala noastra cand ii era frica sa sara unuia dintre noi, chestia asta ne motiva imediat, niciunul dintre noi nu vrea sa nu aiba cur, toti voiam sa avem cururile intacte. Ar fi ceva daca am gasi un cuvant care sa functioneze si acum, la fel ca atunci.

M-am plimbat mai departe prin orasul ros de timp. Strazi crapate, buruieni crescute fara masura, fatada blocurilor crapata, culoare decolorata, zidurile care au ramas in picioare abia mai rezistau si erau doar portiuni din el. Micile alei dintre blocuri si prin parculetul orasului erau atacate, sugrumate de vegetatia ce nu mai stie nicio limita. Bancile solide, de alta data, cu lemnul vopsit albastru pareau ca niste anomalii ale pamantului, ca si cum ar fi crescut din pamant. Cand am ajuns la sfarsitul blocurilor si in dreptul teatrului de vara ma simteam ca intr-un loc de pe alta planeta, un loc uitat complet pe care timpul la ros ca o termite harnica putin, cate putin. In dreptul intrarii in teatru peisajul era de-a dreptul dezolant. Toata poadeaua, odata acoperita cu marmura, acum era crapata, sparta, lipsea din unele locuri si nelipsitele buruieni, care tasneau prin fiecare locsor pe care il gaseau, unele erau mai inalte ca spatarul bancilor. Banci din care mai ramasese doar scheletul de fier pentru ca lemnul putrezise de mult. De la intrare parca priveam un cimitir, de la capatul lumii, al bancilor, iar spatarele erau crucile dintr-un cimitir uitat. Unele sunt cazute pe pamant, altele rupte de la jumatate, cele mai multe aplecate sub povara proprii greutati. Scena micuta din fata avea doua scari laterale, dar doar cea din dreapta mai functiona pentru ca cealalta era distrusa complet. Cand urcam scarile am observat pe podeaua scenei o mazgalitura scrisa cu un spray rosu. Am dat cu piciorul la o parte ierburile uscate si un strat uscat de namol, apoi m-am asezat in genunchi si am sters si cu mana sa vad mai bine ce scria. “ Nothing left”, asta am reusit sa deslusesc din ce era inscriptionat acolo. Cand a sunat alarma telefonului, tocmai ma asezasem pe marginea scenei cu picioarele suspendate in aer privind in strada. Am oprit alarma, apoi mi-am scotocit rucsacul in cautarea cutiei. “Uite ca am gasit-o”, am zis cu voce tare si am asezat-o pe genunchi. Am deschis flaconul cu medicamente si am luat doua pastille: una rosiatica si cealalta galbena. Am pus flaconul inapoi in cutie, langa niste poze si alte amintiri. In timp ce puneam cutia in rucsac prin minte mi-au trecut rapid si sfasaitor cuvintele pe care le-am auzit ultima oara de la ea.. “ Daca pleci, nici sa te mai intorci”.

Peste cateva minute ma gaseam afara, pe strazi ce duceau in interiorul orasului. Mergeam pe strada ce delimita sfarsitul localitatii si unde incepea natura dezlantuita. Terenul pe unde alergam mingea era aproape complet distrus, o poarta era cazuta la pamanat, iar cealalta desi inca statea in picioare era rupta. Am mai reusit sa zaresc un tanc, o macheta, exercitiu pentru soldati, dar care era mai mult folosit de noi, copii, era napadit de iedera. Mancat de rugina si tras in pamant, statea ferm asteptand urmatorul exercitiu la care sa ia parte. Locul nu era pustiu. Copiii se jucau prin fata blocurilor decazute, cu jucarii stricate, murdari, dar veseli, iar adulti stateau pe banca supraveghindu-si odraslele sau priveau de pe balcon. Toata lumea se uita ciudat, curios la batranul cu un rucsac in spate, care a venit in cartierul lor si cerceta totul. Desi eu am venit aici in vizita, eu ma simteam ca intr-o cusca la zoo, privit din toate unghiurile. Pentru ca inca era populatie aici, oameni s-au mutat aici, la marginea pamantului cum il stim noi, deoarece apartamentele s-au dat aproape pe gratis si nu era foarte departe de orasul propiu zis. Am gasit si sala de concerte de la parter, iar la etaj birouri si camera unde mi-am inceput cariera. M-am asezat pe bordura din fata si mi-am aprins o tigara, privind straturile diferite de vopsea decojite de pe cladire. Trag de cateva ori din tigara, apoi o las langa mine fumegand. Imi sprijin coatele pe genunchi si cu o mana incep sa-mi pipai ranile provocate de timpul nemilos. Pielea zbarcita, brazdata de timp imi arata ca nu sunt diferit de ceilalti si mor ca toata lumea, poate de asta am venit aici. Daca vedeam locul unde am chiulit prima data, de la gradinita, si m-am dus acasa imediat, iar mama si-a dat seama apoi m-a dus inapoi. Locul unde am furat prima data struguri si lubenita din remorcile tractoarele ce treceau pe strada, prima trauma despre injectii, cand la scoala am facut o injectie in picior si mi-am incordat piciorul si m-a durut cateva zile. Dar locul asta nu mai este al meu, nimic din ce vad nu imi apartine. Am stins tigara si am plecat domol, la fel cum am venit, pana la masina, privind din nou pentru ultima data locurile astea care au contribuit la cladirea sufletului meu.

2 thoughts on “In alt loc

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s