Sneak preview

Mihai se intinde spre noptiera si apleaca ceasul in asa fel incat sa vada ca e trecut de pranz. Statea singur intins, gol, sub un cearceaf si cerceta camera noua. Ana se dusese la baie. Se simtea bine. Patul era confortabil, dar il jena marginea patului unde-si lovea calcaiele. Se uita in oglinda de pe usa dulapului cu haine, cand Ana a reintrat in camera lent, de parca plutea. Ii putea ghici formele sanilor, pulpelor, forma buricului prin halatul transparent. Se asaza pe burta langa el, sprijinindu-se in coate. Intoarce capul spre el si ii spune ca ar trebui sa plece. Nu vreau sa te vada colega de apartament. Nu ma intreba de ce. Promit ca data viitoare nu o sa fie asa. In timpul asta el nu a spus nimic. Ii privea buzele ce se miscau si zambea. Nu se supara ca era dat afara. Chiar simtea nevoia sa fie singur. Daca ar fi ramas nu ar fi stiut ce sa faca cu mainile, cu trupul lui, ce sa spuna sau cum. Asa poate sa plece fara ca ea sa se supere. Nu iti face griji, nu o sa ma vada, ii spune si se apleaca asupra ei si o ia in brate.

In mai putin de zece minute se afla in dreptul usii, gata de plecare. O privire trista, pusa pentru ea, umplea holul. O mangaie pe obraz, apoi o saruta si pleaca.

Merge spre casa pe jos multumit ca a ramas singur. Nu era prima oara cand ii se intampla se fie singur dupa ce a facut dragoste. Si nu era pentru ca o iubea sau nu, ci pentru ca asa se simtea natural pentru el. Putea doar sa fie, pur si simplu sa exista, sa respire, fara sa faca altceva.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s