La sud de granita, la vest de soare. Haruki Murakami.

Dupa ce o sesiune intreaga nu am citit mai nimic, in afara de concepte de politica, etica, semiotica si alte alea, am simtit o mare nevoie sa citesc ceva placut si m-am gandit la Murakami. Multumesc pe aceasta cale lui Ruxi pentru ca a avut binevointa si mi-a imprumutat cartea.

La sud de granita, gasim Mexicul in melodia lui Nat King Cole, iar la vest de soare, isteria taranilor siberieni. E o poveste frumoasa cu un titlu frumos.

Din nou personajul principal isi aduce aminte viata si ne spune povestea lui ca si cum am sta la o cafea cu el. De data asta Hajime( Inceput) ne povestete ce si cum. Hajime se simtea straniu, fiind singur la parinti, Japonia aflandu-se intr-un boom demografic, fiecare familie avand 2-3 copii, si isi gaseste alinarea in Shimamoto. Vedem o viata intreaga derulandu-se in fata noastra si nu ne putem abtine de a simti un nou sentiment de singuratate, si de iubire ce creaza si distruge, marca Murakami. Marele merit al autorului este de a spune povestea respectiva la persoana intai ce emotioneaza si te apropie de carte, fara a cadea in penibil.

Hajime isi petrecea majoritatea timpului cu Shimamoto ascultand aceleasi viniluri cu muzica clasica sau jazz, mergand incet de la scoala pana acasa( datorita unui defect la piciorul drept al lui Shimamoto) sau vorbind, insa cand Hajime este nevoit sa se multe, lumea creata intre cei doi dispare, desi incearca sa o tina vie cat mai mult cu cateva vizite sporadice. Cei doi nu se mai vad si noi ramanem dupa Hajime, ca un regizor de documentare dupa subiectul lui. Isi duce viata obisnuita pana cand Shimamoto reapare in viata lui si destinul celor doi se vede obligat sa se schimbe.

Murakami abordeaza din nou tema singuratatii specifica timpurilor in care traim, exploateaza idea cum iubirea ne schimba si primul sentiment de dragoste ramane viu in tine oricat de mult timp ar trece, dar si modul in care ranim pe cei la care tinem, desi cred ca ar fii putut dezvolta ideea. Acelasi stil inconfundabil cu o infuzie de jazz.

Este o nuvela de 238 de pagini, bine inchegata, frumoasa, ce mi-a lasat un gust dulce-amar.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s