Filme, filme….

Weekendul asta am stat frumos acasa, mi-am facut curat in camera, am citit si am vazut 4 filme.

In ordinea vizionarii( care se intampla sa fie si topul preferintelor mele).

1. Roman Holiday 1953 . Audrey Hepburn si Gregory Peck. O poveste deja veche la timpul vizionarii, insa actorii( in special Audrey) fac un deliciu din aceasta productie. Hepburn e o printesa, plictisita si obosita de treburile ei de urmasa tronului si asa decide sa fuga din castelul din Roma, unde se afla in vizita. Peste ea da Peck, jurnalist la un ziar american din Roma, si are grija de ea o noapte. Peck afla ca e printesa si cu dorinta de a scrie un articol despre ea, se tine de Audrey peste tot, cafenele, vizite, dans si chiar politie. E o poveste draguta cu umor si zambetul lui Audrey Hepburn inca imi mai arde pe retina.

 

2 Rear Window 1954 . Maestrul suspansului Hitchcock. Un tip, cu piciorul in ghips, se tot uita pe fereastra si intr-o noapte observa ceva straniu. Crede ca un barbat si-a omorat sotia. 2 ore de stat si uitat pe geam nu e chiar asa de rau. Actorii au fost ok, firul narativ destul de bun, insa ceea ce face acest film a must see e modul cum Hitchcock ne ofera putin cate putin, reusind sa creeze un suspans genial spre sfarsit.

3. Sweet and Lowdown 1999 . Woody Allen, Sean Penn, muzica jazz old school. Amuzant, am vazut filmul cu zambetul pe buze si chiar mi-a smuls cateva hohote de ras. Sean Penn e un chitarist de Jazz, al doilea cel mai bun din lume dupa un tigan din Paris, misogin, plin de sine, iritant, ce prefera sa se uite la trenuri si sa impuse sobolani cu pistolul. Insa este si un tip naiv, bun la suflet, dar care nu poate sa-si exprime sentimentele( doar in muzica) si nu se poate atasa de o femeie prea mult pentru ca e un artist si ei nu pot altfel. Sean Penn, nu e unul din favoriti mei, si aproape sa nu ma uit la film pt ca juca el, dar aici mi-a placut de el, cred ca surprinde foarte bine personajul creat de Allen. Inca o mentiune, mi s-a parut interesant modul de desfasurare al filmului- mod documentar, unde din cand in cand apare cate un critic de jazz, istoric etc sa ne vb despre viata chitaristului.

4. Blade Runner 1982 . Cyber-Punk, Harrison Ford, Androizi, 2019. Omul a reusit sa creeze niste androizi, ce aratau exact ca omul, insa nu aveau sentimente. Acestia au fost pusi sa munceasca in mine, etc pe alte planete si logic a dus la o rascoala si un fel de evolutie a aparut la androizi. Un grup vine pe pamant sa se ia la tranta cu creatorul pentru ca au aflat ca au termen de expirare 4 ani. Blade Runerul de H. Ford trebuie sa-i vaneze si sa-i “retraga”.  Intial filmul nu a fost primit bine de critici si nici incasari nu a avut, dar intre timp a devenit un film clasic in genul Sci-Fi. Meh. Pe mine nu m-a prins atat de tare. Mi-a placut universul in general, dar a fost tratat totul foarte subtire in film.  O enormitate de teme interesante au fost uitate sau au fost tratate superficial in film, dar na. A fost adaptat dupa o carte a lui Philip K. Dick. Am citit mai multe despre carte pe wikipedia si puteau sa faca filmul mult mai misto. Si sa nu ma apuc sa vorbesc despre scenele penibile de lupta…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s