în cameră cu o fantomă

Incepem 2012 cu ceva nou.

Sună telefonul. Alarma. El scoate mâna de sub pătură şi o întinde până la noptieră. Apasă de câteva ori pe telefon până se opreşte. Stă două, trei minute cu faţa în pernă caldă. Nu vrea să plece, dar n-are încotro. Iese de sub pătură şi răcoarea îi zbârleşte pielea. Aude uşa de la intrare. Se deschide, se închide şi se încuie. Sebastian se pregăteşte pentru muncă. Vede patul nefăcut în camera alăturată, prin întredeschiderea uşii. În baie încă se simte miros de after-shave, iar pasta de dinţi nu are capacul pus. Pune capacul şi schimbă prosopul ud cu unu nou, fusese acolo de o săptămână şi deja nu te mai putea şterge pe el. În bucătărie, pe aragaz se afla o tigaie, iar pe lângă sunt urme de ulei împrăştiat. Îşi face o cafea şi două sandvişuri, pe unul îl mănâncă stând în picioare în bucătărie, iar pe al doilea îl înfăşoară într-un şerveţel şi îl pune în geantă. Ia papuci aruncaţi de pe hol şi îi aşază la locul lor, apoi pleacă la serviciu.

La întoarcere acasă se opreşte şi cumpăra două pâini şi o sticlă de suc. Făcuse bine că luase pâine pentru că mai era puţin, dar şi aia lăsată afară pe masă, pe jumătate uscată, alături de farfurioara cu brânză, o roşie tăiată, o ceapă decojită şi o farfurie murdară. Le lasă aşa şi se duce şi se schimbă. În timp ce-şi aranjează hainele în dulap îşi ciuleşte urechile; vrea să-şi dea seama dacă se aude ceva în camera de lângă. Un murmur de la televizor şi din când în când un foşnet de aşternut. Îi este foarte foame, dar nu mai are mai nimic de mâncat, aşa că trebuii să prăjească nişte cartofi. În timp ce taie cartofii, ascultă, fără interes, radioul. Auzii uşa dormitorului deschizându-se. Îşi suspendă cuţitul în aer şi ascultă intens. După câteva momente, aude usa băii deschizându-se şi închizându-se rapid. Continuă să taie. Învăţase fiecare sunet pe care-l făceau lucrurile din apartament sau casa însăşi. Ştia ce sunet fac uşile de la dormitor sau baie, îşi dădea seama când frigiderul îngheţa prea tare, sunetul gâlgâitor al apei ce se revarsă prin ţevi, ecoul ceasului de pe hol, zgomotul maşinilor de pe stradă, hârşâitul scaunului din sufragerie sau pocnitura mobilei.

În timp ce rupe pâinea, mestecă cartofii şi bea un pahar de vin, se uită la buletinul de ştiri. După ce termină de mâncat, strânge toate vasele şi le spală. Degetele îi se albiseră, iar puţina murdărie de sub unghii dispăruse complet. Exact când închide uşa la el la dormitor, aude uşa celuilalt dormitor că se deschide, dar de data aceasta lipăitul papucilor pe gresie nu duc la baie ci spre bucătărie. Ascultă puţin ce se întâmplă dincolo de uşa lui, apoi revine la treburile sale.

Doar ei doi, fiu şi tată, au mai rămas. Aşa s-a întâmplat. Bunicii, mama şi unchiul muriseră. Nu avusese veri. Fiului îi părea rău de tatăl lui, pentru că de la moartea soţiei, el devenise şi mai tăcut decât de obicei, dar nu încerca să forţeze o apropiere, doar pentru că persoana care îi ţinea alături, femeia din viaţa lor, murise. Această dispariţie nu schimbase dinamica dintre cei doi.

A doua zi.

Alarma. Iese din aşternuturile calde. Baie. Bucătărie. Ca în fiecare zi, doar că azi bătrânul nu plecase de acasă. Pantofii îi erau la locul lor, la fel şi pardesiul. Îl găseşte în bucătărie.

–          Trebuie să mai cumpărăm ceva de mâncare, îi spune tatăl în loc de bună dimineaţa

–          Îhî, o să trec eu pe la supermarket, după ce ies de la serviciu, îşi priveşte tatăl, dar evita să se uite în ochii lui. Bărbatul mai învârsta sta picior peste picior şi mănâncă omleta, direct din tigaie. Tot pe masă era întins şi salamul, pus pe o hârtie. Ar fi putut măcar să-l pună pe o farfurie.

–          Ca de obicei, pe la şase şi ceva o să fiu acasă, dacă nu e trafic. Pune să-şi facă cafea.

–          Să nu uiţi să mai iei brânză şi roşii

–          Bine, să-mi laşi nişte bani. Eu încă nu mi-am luat salariu’.

–          Da, trage hârtia mai aproape şi începe să taie salamul cu cuţitul.

Nici unul nu mai vorbeşte. Sebastian aşteaptă nerăbdător cafeaua. După ce o toarnă în cană, pune puţin lapte şi iese din bucătărie. Nu a mai avut răbdare să-şi pună şi zahăr. „Mănânc ceva pe drum” îşi zice el, în timp ce soarbe din cafeaua fierbinte. Înainte să iasă pe uşă, spala cana şi o aşază pe suportul de vase. Pe masa din bucătare era întinsă hârtia unsuroasă, tigaia lângă, cuţitul şi furculiţa sprijinindu-se de o farfurioara, o bucată de pâine stă între solniţa şi piper. Închide uşa la bucătărie. Scoate maşina din parcare şi pleacă.

După o zi de muncă, destul de relaxantă, este bine dispus, chiar dacă traficul este infernal. Două zile libere, apoi iar la serviciu.

Opreşte la supermarket şi ia tot ce trebuie. Umple căruciorul. Treptat a învăţat să gătească şi altceva decât cartofi prăjiţi şi ouă ochiuri. Nu a fost foarte greu. A găsit reţete şi instrucţiuni pe internet şi a început să prepare tot felul de mâncăruri.La început se tortura privind emisiunile lui Jamie Oliver. Salivând, s-a hotărât să înveţe şi el. Însă primul lucru pe care l-a învăţat a fost să facă ciorbă. Mâncarea numărul unu, cea care nu trebuia să lipsească. A dezvoltat o adevărată pasiune pentru gătit. Se minuna de fiecare dată de rezultatul final. La început respecta reţele până la ultima literă, îşi imagina că face alchimie. Treptat, a început să fie mai dezinvolt cu regulile, adăugă ingredientele după ochi şi după simt. Şi câteodată modifica reţetă şi adăugă altceva sau scotea ceva. O activitate plăcută.

Ajuns acasă, l-a întâlnit pe hol. S-au salutat, mai degrabă a fost un mormăit din partea amândurora. Sebastian goleşte plasele apoi curăţă masa din bucătărie, se spala pe mâini şi se apucă de gătit. Mănâncă cu multă pofta pastele şi a bea un pahar de vin alb. Se întinde pe canapea şi se uită la televizor, dar nu este atent la ce se desfăşoară pe ecran. Se simţea bine ştiind că următoarele două zile nu va trebui să muncească. După câteva minute de privit, se plictiseşte şi se duce la el în dormitor, iar la un moment dat, într-o pauză dintre melodii, aude uşa dormitorului mare deschizându-se. Era timpul ca şi tatăl să mănânce. Sebastian stă o clipă în aşteptare, apoi îşi îndreaptă atenţia spre ecranul monitorului.

Mai târziu, se bărbiereşte, se îmbracă, îşi lustruieşte pantofii. Noaptea asta o va petrece în oraş.

–          Eu plec, îi spune Sebastian. Vârându-şi capul după uşa întredeschisă a dormitorului mare.

–          Bine, la revedere.

În lift, în drum spre parter, în timp ce-şi aranja părul, vede un abţibild lipit pe oglindă. Pe un fundal roşu cu un font mare, alb erau scrise numere de telefon pentru urgenţe. Poliţia, pompieri, electrică, service lift şi o firmă de pompe funebre. Scanează numerele de pe listă. Se dă jos din lift, iese din bloc şi merge pe strada întunecată, luminată doar de câţiva stâlpi.

A doua zi, în jur de amiază, soarele devenise destul de puternic şi străpungea draperia, deranjându-i somnul. Sebastian se trezeşte oarecum mahmur şi cu un gust foarte amar, de bere. Casa pare goală. Se asigură verificând fiecare cameră. Îşi face micul dejun şi-l mănâncă. Spală toate vasele murdare. Face curat în sufragerie. Adună toate sticlele goale şi le duce la gunoi. Face paturile şi aeriseşte camerele şi aşază încălţămintea în pantofar. După toată munca asta, considera că merită un mic premiu, aşa că-şi aprinde o ţigară. Se duce pe balcon. Priveşte circulaţia nestatornică a maşinilor şi a oamenilor. Fiecare individ merge undeva motivat de un scop. Nu pare niciunul că ar fi ieşit pe strada doar la plimbare.

La un moment dat aude  uşa de la intrare deschizându-se. Tresare. Aproape că îşi azvârle ţigara în stradă. Nu o face. „Nu contează ” îşi zice şi trage un fum. Tatăl se descalţă apoi se duce direct în dormitorul lui şi închide uşa după el. Sebastian stinge ţigara şi revine la el în cameră.

De-a lungul unui film şi-a tot auzit tatăl tuşind, fâţâindu-se prin cameră şi se ducea des la baie. Trebuia să fii mers la doctor, dar nu a mai ajuns. Sebastian voia să-i vorbească, însă nu ştia cum să o facă. Pentru asta era nevoie să întreţină o conversaţie cu omul cu care nu avusese o discuţie serioasă niciodată şi atunci când vorbeau de ceva mai serios, de exemplu, viitorul, schimbau câteva vorbe, rapid, de formalitate.

–          Ar trebui să mergi la un doctor. Doar ştii de câte ori te-a bătut mama la cap să te duci

–          Nu mă duc. Sunt bine, doar mă ustură stomacul din când în când.

–          Doar ştii că pot să te aud din dormitor

–          Pereţii subţiri… o să… o să merg, să văd

–          Bine, aşa să faci

Cam asta a fost, iar de atunci nu au mai vorbit despre sănătate.

 

 

–          Şi, zici că eşti bine, a? Da’ taică-tu ce face?

–          Ce să facă… cam vegetează, pe la firma nu prea mai are ce să facă, angajaţii fac cam tot ce trebuie, dar el tot se duce pe la ei. De multe ori pleacă mai devreme decât mine.

–          Aha

–          Da’ acu, recent, recent, nu ştiu ce-a mai făcut. Nu l-am mai văzut de vreo două zile

–          Păi, când te-ai mutat?

–          Unde să mă mut?

–          Ai zis că nu l-ai mai văzut de vreo două zile şi mă gândeam că nu ai mai trecut pe la el de două zile.

–          Aaa, râde, nu, stau tot cu el, dar nu l-am văzut

–          Cum aşa?

–          Uite aşa, eu stau la mine în cameră, el stă la el, suntem ca doi proaspeţi colegi de apartament, care nu vor să se deranjeze. Îl aud pe hol, la baie, pe la bucătărie. Ştii, e amuzant că eu îmi dau seama că e acolo după ce lasă în urmă. Ambalaje, sticle goale, farfurii. După 40 de ani, cât maică-mea a strâns după el, nu e obişnuit să facă curat.

–          Şi cum vine asta cu „să nu-l vezi”?

–          Simplu, cam jumătate din zi sunt la serviciu şi când mă întorc, el fie e în dormitor şi nu vreau să-l deranjez, fie mănâncă şi atunci îl mai văd. Câteodată mai scoate capul după uşa şi se uită şi vede că am venit şi ştii ce zice?

–          Ce?

–          Aa, eşti tu. Ai venit? La care eu îi zic că da, apoi el se retrage şi închide uşa. Şi parcă se miră când ajung acasă, de parcă ar aştepta pe altcineva, nu are cine să vină altcineva. Cam aşa vine treaba. Nu mâncăm împreună şi nici nu ne uităm la televizor. Iar acum, alaltăieri am venit acasă târziu şi ieri când am ajuns, el era la baie apoi s-a dus în dormitor şi a mai ieşit o dată sau de două ori, iar eu am stat cu uşa închisă la mine.

Pauză. Fiecare caută un gest pentru a umple golul.

–          Nu înţeleg… suntem prieteni de atâta timp şi nu mi-ai zis niciodată cum e cu tine şi cu taică-tu

–          Nu ţi-am spus pentru că nu este nimic de zis. E pur şi simplu o relaţie normală. La care mulţi ar zice:” Măcar tu ai un tată sau e bine că nu te bate, că nu bea, că te-a îngrijit şi ţi-a pus mâncare pe masa etc”. Şi nu contrazic nici una din astea. Nu sunt un plângăcios sau, în fine, unu care să zică că tata nu l-a iubit şi vezi, doamne, sunt deprimat. Nu, noi nu am fost apropiaţi. Nu ştiu, nu îmi aduc aminte un moment în care să fi simţit ceva mai mult. Am putea fi ca doi colegi de cameră care nu sunt apropiaţi, numai că ştiu multe despre celălalt.

–          Şi… acum… că sunteţi doar voi doi, nu s-a schimbat nimic?

–          Nu, cred că suntem la fel. Numai că atunci mama, ştii, era ca un nucleu care ne ţinea împreună. În jurul ei ne învârteam. Acum, ca şi cum ar fi dispărut gravitaţia, ne învârtim fiecare în jurul a altceva şi rareori ne intersectam.

–          Câteodată încearcă să înceapă o conversaţie. Mă întreabă ceva legat de muncă sau cam aşa ceva. La care eu aş putea să spun mai multe, dar mă rezum la doar câteva cuvinte. De parcă cineva mi le-ar scoate cu cleştele. Arunc câteva vorbe

–          Eşti rău, de ce nu încerci să faci o conversaţie cu el. Ai putea să depui şi tu mai mult efort.

–          Aş putea, nu am zis că nu pot, dar ceva mă ţine să fac asta.

–          De ce? Nu vrei să-ţi îmbunătăţeşti relaţia cu tatăl tău?

–          Nu cred că am ce să îmbunătăţesc. Aşa e relaţia mea. Nu cred că e sănătoasă sau nu, ci pur şi simplu aşa este.

–          Îţi spun eu că nu e bine. Tu eşti prea aiurit ca să-ţi dai seama.

 

 

Câteva zile mai târziu.

Aceeaşi rutină de fiecare zi. Trezirea, muncă, acasă. De data aceasta când Sebastian intră în casa îşi găseşte tatăl mâncând în bucătărie. Se salută scurt apoi el se duce în dormitor. Numai că acum iese repede, îmbrăcat  în hainele de casă. Ceva se schimbase pentru că el nu-şi părăsea dormitorul aşa de repede. Mai degrabă aştepta ca tatăl lui să termine cina, apoi mânca şi el. Acum nu s-a întâmplat aşa. În bucătărie tatăl mănâncă şi se uită la televizor. Sebastian îşi pregăteşte masa în linişte. Se fâţâie de colo colo, ba taie pâine, ba se mai uită în frigider. De obicei, tatăl îi mai zicea una-două despre ce se vorbea pe la televizorul, la care Sebastian aproba spusele sau punea o întrebare la care ştia răspunsul deja. Acum este linişte. Se aud doar vorbele de la televizor, ciocnirea lingurii de farfurie, un uşor murmur al maşinilor de pe stradă şi bâzâitul televizorului.

Sebastian scoate din cuptorul cu microunde farfuria cu ciorbă şi se aşază la masă. Rupe pâinea şi-l întreabă ceva despre ce se discută în emisiune. Tatăl lui îşi mută privirea de pe ecran şi se uită la fiul lui. E bărbos, nebărbierit de câteva zile. Mici cearcăne îi stau sub ochii, iar pe un obraz i-a apărut o pată maronie. Îi răspunde ceva într-o doară. Sebastian nu se aştepta la asta. Îşi apleacă privirea în farfurie. Nu voia să se lase. Aşa că în timp ce mânca, se gândea ce să-i spună. Găseşte ceva.

Tatăl lui Sebastian îşi suflecă mânecile pijamalei şi rupe o bucată de brânză cu degetele apoi îi răspunde. Ceva mai bine decât data trecută, dar nu elaborat. Însă nu se opreşte, mai zice câteceva. Sebastian se bucură şi se aşteaptă să continue, dar el conteneşte brusc. El nu mai insistă. Termină de mâncat apoi spală vasele.

Următoarea zi, Sebastian vine acasă destul de binedispus. Plecase de la serviciu mai devreme, ajungând puţin după două după amiază. A venit cu tot felul de cumpărături. Era pregătit pentru ziua-maraton de filme. Chipsuri, alune, bere, suc, popcorn, un baton de ciocolată şi alte mărunţişuri. Casa părea goală, dar verifică şi dormitorul cel mare şi-şi vede tatăl întins pe pat. Închide repede uşa, să nu-l trezească. Îşi alege filmele apoi se bagă în pat şi pune totul la îndemână. Chipsurile şi alunele pe noptieră, sticlă de suc şi de bere lângă pat. Pune şi o pătură pe picioare, chiar dacă nu era frig, doar pentru a se simţi şi mai confortabil. După primul film se duce rapid până la baie şi se întoarce imediat înapoi. Începe şi al doilea film din trilogie. După încă două ore se ridică din pat, strânge pungile şi sticlă de bere golită şi le duce la gunoi, în bucătărie. Dă să iasă din bucătărie când realizează că ceva nu este în regulă. Pe aragaz nu este nimic, pe masă se afla tot farfuria de la prânz. Se uită la ceas. A trecut vremea cinei pentru el. Se uită în sufragerie. Masa e curată. Vrea să se întoarcă la el în cameră, dar ceva îl îndeamnă să se uite din nou în dormitorul cel mare. Aceeaşi imagine: tatăl întins în pat, dar parcă într-o altă poziţie. Sebastian îi priveşte faţa apoi îşi mută privirea deasupra stomacului. Se uită la fel ca atunci când era mic, după ce aflase că oamenii mor şi dispar de pe lume. Nu putea să-nţeleagă asta. Tatăl lui i-a explicat cum putea el mai bine. De atunci, Sebastian, o vreme după aflarea veştii, îşi privea părinţii foarte atent când dormeau. Dacă se mişca pătura era bine.

Sebastian închide uşa şi merge pe hol, desculţ. Tălpile îi se lipesc de gresie. Deschide uşa de la intrare, dar o închide doar pe jumătate. Tot desculţ merge şi până la lift. În mână ţine un telefon. Cheamă liftul. Trăgea mult aer în piept. Inspiră aer pe nas şi expiră pe gură. Deschide uşa liftului şi pune un picior înăuntru. Notează un număr de telefon apoi sună.

–          Alo? Bună ziua, Eu…

–          Bună ziua, ce doriţi?

–          Nu ştiu cum…

–          Alo?

–          Îmi pare rău că…

–          Aţi sunat la pompe funebre, cum vă pot ajuta?

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s