Doua Inimi

Trece foarte rapid pe lângă mine. Se grăbeşte. E greu să ajungi repede undeva dimineaţa. La metrou fluxul de oameni este uriaş şi constant până înspre prânz când se mai domoleşte. Ţine în fiecare mână o ladă de plastic; par grele. În faţa lui sunt două babe, care-i opresc mersul rapid. Încearcă prin stânga, prin dreapta. Nu are succes. Bărbatul cu lăzile e mic de statură, cam la fel de înalt că bătrânele din faţa lui. Nu i-aş da mai mult de 1, 65 m. Poartă un trening alb cu dungi negre. Are gulerul ridică şi mânecile suflecate. Merg şi eu ceva mai repede, să pot să-i văd faţa mai bine. Cutele de pe frunte şi din jurul ochilor îl îmbătrânesc, deşi nu cred că are mai mult de 25 de ani. Are un nas mic, iar părul, destul de rar, de culoarea grâului, îi este pleoştit pe cap.

Reuşeşte să scape de babe. Mă strecor şi eu după el. Aproape ieşim din tunel, unde traficul se mai răreşte. Aş vrea să meargă în aceeaşi direcţie cu mine. Sunt curios să aflu unde se grăbeşte îmbrăcat aşa şi cu cele două lăzi în mână. Ce îmi aduce aminte de lada frigorifică roşie din copilărie, în care puneam sucurile şi berile să stea reci. Merg după el. Fără să-mi dau seama dacă o iau bine. Da, este direcţia bună. Ajuns la peron, mă sprijin pe un stâlp, undeva în spatele lui, destul de departe, dar aproape încât să-l văd şi să-l pot analiza. Nici acum, când stă pe loc, nu lăsa lăzile din mână.

Îşi privea adidaşii albi, proaspăt cumpăraţi, în timp ce se îndrepta spre şcoală. Simţea greutatea ghiozdanului în bretele ce-i strângeau umerii. Încă nu ştia cum o să meargă noul an şcolar şi avea toate cărţile şi caietele în ghiozdan, plus echipamentul de sport. Era o zi plăcută, cu soare. A traversat strada, apoi a intrat într-un gang. O scurtătură spre liceu. O lua numai ziua, de când, într-o seară, acolo, câţiva băieţi l-au îmbrâncit şi i-au scotocit buzunarele. Acum nu se afla nimeni acolo. Doar era răcoare şi mirosea a pişat. La scurt timp, a ajuns în curtea liceului. Încă de la poartă a văzut-o pe Maria cu ghiozdanul ei roşu, împreună cu colegele de clasă. El a trecut pe lângă ele şi le-a salutat emoţionat. Maria şi-a dat o şuviţă după ureche, pe care vântul a suflat-o la loc, apoi i-a răspuns la salut. El, rănjind, şi-a întâmpinat colegii, si a strans mana fiecăruia.

După o zi obişnuită, urma ora de sport; de abia aştepta să joace fotbal. Schimbat în trening, cu alţi adidaşi jongla cu mingea în timp ceilalţi încercau să facă echipe egale. Jocul a început. Pase scurte, lungi, sprinturi, tăvăliri pe pământ, înjurături şi urale. Se simte bine, natural. Transpira, picioarele îi erau încinse, iar urechile îi ardeau. Era bucuros. Numai apariţia Mariei pe marginea terenului a putut să-i mai crească ritmul inimi, şi aşa accelerat. A început să alerge mai repede, să şuteze mai tare şi, în general, să se facă remarcat. Ca şi cum ar da o probă pentru o echipă de fotbal. Maria stătea picior peste picior şi vorbea cu cele două colege. Întorcea capul când în stânga, când în dreapta. Iar câteodată ochii îi rămâneau pe teren.

După o vreme, fetele s-au cam plictisit de vorbă şi au început să încurajeze una dintre echipe. Chiar echipa eroului nostru. Stăteau în faţa băncii, între cei doi plopi, şi săreau, râdeau şi dădeau din mâini, ca nişte veritabile majorete. Echipa a reacţionat imediat şi a marcat un gol. Chiar el a fost eroul. După ce a fost felicitat de colegi, şi-a întors capul spre cei doi plopi, iar Maria îl privea, aplaudând. La următoarea fază, el, infuzat cu adrenalina, a sprintat după o minge, însă un coleg l-a blocat printr-o intrare prin alunecare. S-a prăbuşit pe pământ. Un nor de praf s-a ridicat. Fiind o intrare regulamentară, nimeni nu a acordat importantă şi au pornit din nou jocul. Doar că el nu s-a ridicat de pe jos.

Dacă are două inimii pentru transplant în lăzile alea. Dacă una este pentru fotbalistul nostru. Căzut la datorie. Prea se ţine de ele, ca şi cum ar avea ceva important. Dar de ce nu ar merge cu ambulanţa sau cu elicopterul. Poate pentru că pe sus e prea scump, iar pe şosea se circulă foarte greu. Oraşul are arterele blocate. De abia mai poate trece fluxul de maşini. Totuşi cu metroul, în plină aglomeraţie… Şi nici nu prea arată a doctor sau asistent, dar poate ar fi prea bătător la ochii, dacă s-ar îmbrăca cu halat şi cu toate cele. Aşa toţi s-ar întreba ce caută un doctor acolo, cu lăzile alea. Poate ar fi curioşi să vadă ce are în ele. Să le deschidă şi să se minuneze. Un organ vânos, sângeriu ce bate continuu, că secundarul ceasului. S-ar putea ca doctorul să le povestească despre cine urma să primească o inimă şi ale cui au fost. Să le spună despre liceanul fotbalist şi despre sentimentele lui faţă de Maria şi cum ea e singura care nu a venit să-l viziteze. Cel care a intrat prin alunecare i-a cerut iertare cu lacrimi în ochii, chiar dacă nu a fost vina lui. Inima liceanului, deşi tânără, era deteriorată şi orice efort mai mare îi era periculos.

Să se strâng toţi în jurul unei lăzi şi să vadă acea bucată de muşchi care bate şi bate, aşteptând să primescă sânge şi să-l pompeze în organism, fără încetare. Se uită la ea uimiţi. Ar vrea să o atingă, dar doctorul le-ar da peste mâna cu o nuia, ce vâjâie prin aer. Bărbatul cu lăzile se uita în tunel după metroul, dar este atent şi la curioşi care voiau să vadă inima şi are grijă să-i plesnească cu băţul. Vaaaaj. Poc. Imediat şi-ar retrage mâna, numai ca să încerce din nou, mai târziu. În tot acest timp, pagerul îi sună încontinuu.

Nu încurajaţi cerşetoria în metrou. Aveţi dreptul la o călătorie…

Atunci mi-am dat seama că stăteam şi priveam în gol de ceva timp. Tipul cu lăzile se afla tot acolo. Numai că acum stă în fund pe una dintre ele. Se uită în jur. Îi întâlnesc ochii. Mă uit jenat în altă parte. Verific cât e ceasul şi îmi aranjez geantă pe umăr, apoi îi arunc, din nou, o privire. Deschide cutia din faţa lui. Scoate o sticlă de cola. Îi desface capacul şi o duce repede la gură. Câţiva stropi îi sar pe tricoul alb. Îşi şterge bărbia, pune capacul sticlei, apoi o aşază din nou în ladă.

A ajuns şi metroul. Ce aş bea o cola rece, rece.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s