Disperare-titlu provizoriu

Prima parte:

Era o zi de sâmbătă. Tocmai se terminase un film pe care-l prinsese la televizor. S-a întins mulţumit, îndoindu-şi braţele şi contorsionându-şi corpul. Se uita la credits când a simţit o nevoie să-şi scarpine nasul. Atunci a mirosit un odor puternic de ceapă prăjite, legume înăbuşite şi ciuperci. „Ciudat”, a zis apoi şi-a miros mâna din nou. „De ce naiba îmi miros mâinile aşa, am mâncat orez şi am atins cu mâna doar o felie de pâine”, şi-a zis George cu voce tare, în timp ce s-a spălat pe mâini. Înainte să folosească prosopul, şi-a dus degetele la nas şi a tras aer în piept. Picăturile de apă îi se scurgeau pe mâini. „Ce dracu’”. A pornit din nou apă şi s-a spălat încă o dată, cu alt săpun. Mirosul parcă dispăruse, aşa că a ieşit mulţumit din baie. Numai că ceva mai târziu, în timp ce şi-a frecat ochii a simţit din nou acel miros. Miros inconfundabil de mâncare. Incredibil. S-a spălat din nou, chiar şi pe faţă, acordând o atenţie sporită nasului. Din nou, nu mai simţea nimic. Însă de data asta, îşi ducea degetele la nas din zece în zece minute.

A încercat să urmărească un film, dar n-a reuşit. Era prea distras. Nuanţa de ciuperci dispăruse complet, în schimb a apărut un miros puternic de sos, de roşii. „De unde dracu’ a apărut şi sosul ăsta?”, a strigat, cu degetele aproape vârâte în nări. „Zici că-mi joacă cineva o festă, poate o fi de la săpun”. Nu, săpunul mirosea dulce, a miere, nicidecum a ceapă, roşii şi ulei prăjit. Aflat deasupra chiuvetei, el a luat cutia de detergent şi a turnat puţin în palmă. Şi-a frecat mâinile, puţin deasupra încheieturii. În jurul unghiilor, între degete, pe linia vieţii şi a banilor, apoi le-a clătit sub un jet de apă călduţă. S-a şters bine de prosopul portocaliu, agăţat de uşă. Nu a îndrăznit să-şi apropie nasul de palme. „Vreau să mă liniştesc, e imposibil ca degetele să-mi miroasă a sos, doar nu mi-am băgat mâinile într-un borcan de roşii. A încercat să citească, însă la scurt timp a pus cartea la o parte. Şi-a apropiat încet faţa de mâna dreaptă, cu frică, ca atunci când treci pe lângă un câine rău, care mârâie la tine, te mişti încet, fără mişcări bruşte. A răsuflat uşurat, când pe nări a venit o urmă de miros de săpun. A încercat şi la mâna stângă. Un miros de brânză i-a inundat nasul. „Nu-mi vine să cred, e incredibil”, a sărit el din scaun, şi odată cu el şi cartea, care a ajuns pe parchet, deschisă la jumătate. „Nu am mai mâncat brânză de.. de.. o lună, cred. Cum e posibil?”, vorbea el cu pereţii.

A căutat pe Google. A găsit numai chestii ciudate, reţete, parfumuri şi întrebări tâmpite. „Poate mi s-a întâmplat ceva la cap, ceva cu simţurile mele”. Şi-a smuls un fir de păr din cap. Nu, încă mă doare. A dat muzică la maximum. Era bine. A băut lacom dintr-o sticlă de suc. Şi asta era în regulă. A mirosit singurele două plante din apartament. Una nu avea miros, iar cealălaltă avea un vagă mireasmă de iarbă. Şi-a atins faţa apoi şi caloriferul. Era cald. Şi-a mirosit mâinile. Aceeaşi duhoare de mâncare. Şi-a împroşcat cu parfum mâinile, a consumat un spray, pulverizându-l în cameră. Parfumul era atât de greu, încât îţi era imposibil să respiri. Aşa că a ieşit pe hol. „Ce dracu’ fac? Sunt un tâmpit”. A intrat înapoi în dormitor şi a deschis fereastra, apoi s-a încălţat şi a ieşit în stradă. Era încă frig. Februarie friguros.

Dintr-un magazin şi-a luat un pachet de ţigări şi o sticlă de vin. A fumat mult, mai ales să-şi acopere degetele cu mirosul de fum, şi a golit sticlă de vin roşu. S-a întins în pat cu mâna dreaptă pe faţă. Expira şi inspiră fumul de pe degete. A adormit.

S-a trezit când a auzit o pocnitură. Fratele lui, Teo, a intrat în apartament şi s-a lovit de un scaun de pe hol. George s-a ridicat din pat şi a mers pe hol, somnoros, frecându-şi ochii cu mâinile făcute pumn.

–          Aaaah, cât e ceasu’?, a întrebat George apoi s-a întins, căscând

–          Acu te-ai trezit? Lazy bitch. E opt fără zece, seara, i-a spus Teo, verificându-şi telefonul mobil.

–          Am avut o mică depresie, de miezul zilei aşa, apoi am adormit.

–          Good day, eh?

–          The best.

–          Ce mâncăm?

–          Nu ştiu, hai să vedem.

Mai târziu, aproape de miezul nopţii, George s-a dus la baie. În timp ce se uşura a simţit un miros pregnant de mâncare, ceapă prăjită, cartofi fierţi şi cârnaţi. Şi-a dus imediat mâna la nas. Mirosea a ţigări. A respirat uşurat. Trebuie să fie de la vecini. A tras apa apoi l-a strigat pe Teo.

–          Ce e?

–          Vino până în baie, te rog.

–          Da’ nu vreau să-ţi văd penisul, a strigat fratele lui din capătul holului.

–          Hai, mă, nu glumesc!

–          Ce e? A întrebat Teo din pragul băii

–          Intră, iar George s-a dat un pas mai în spate

–          Simţi un miros de mâncare?

–          Da, i-a răspuns repede Teo, găteşte asta iar noaptea, şi arătă cu degetul mare spre zidul din stânga lui.

–          Deci simţi şi tu.

–          Da, mă, du-te şi culcate. Sper că n-ai uitat că mâine o să plec în Belgia cu firma.

A doua zi, s-au trezit cam pe la aceeaşi oră şi au mâncat împreună, apoi George s-a aşezat în faţa calculatorului, iar Teo cotrobăia prin dulap pentru a-şi umple geamantanul. La un moment dat, simţind că-i curge nasul, George a luat un şerveţel. În timp ce împăturea hârtia a simţit din nou acelaşi miros de ieri. Degetele lui aveau aceeaşi aroma. A fugit la baie şi s-a spălat pe mâini cu săpun lichid, dar şi cu gel de duş. Şi-a dus degetele la nas. Săpunul şi gelul de duş doar mascau mirosul de mâncare. Imediat, a mers la fratele lui şi l-a rugat să-i adulmece degetele.

–          Pe bune? Nu crezi că eşti cam mare pentru glume din astea? Şi, în plus, chiar nu am timp de asta.

–          E ceva serios, nu glumesc. Uite, m-am spălat pe mâini. Câteva picături i se scurgeau pe încheieturi.

–          Bine. Teo şi-a aruncat hainele pe care le avea în mâini pe pat, apoi i-a mirosit degetul arătător. Da… ce vrei să-mi demonstrezi? Că tu chiar te-ai spălat pe mâini de data asta?

–          Nuu, nu simţi mirosul de mâncare, de ceapă şi de cârnaţi?

–          Ce-ai, mă? Îi apucă mâna şi-i mirosi din nou degetul. Nu, eu simt doar săpunul.

–          Nu, mă, acum lasă-mă. O să întârzii la aeroport, a spus Teo, trecând la şifonier.

Şi-a lăsat fratele să-şi aranjeze hainele, iar el a scos o ţigară din pachetul aflat pe noptieră. Tremură puţin. A încercat să-şi aprindă ţigara. Nu sărea scânteie. A treia oară a reuşit. Şi-a lăsat mâinile pe lângă corp şi a început să pufăie fără să o lase dintre buze.

–          Nu vrei să te duci pe balcon? I-a spus Teo.

 

Pe hol, înconjuraţi de bagaje, cei doi şi-au strâns mâinile.

–          Să ştii că eşti bine, mâinile îs normale şi mirosul la fel, nu te mai speria, a încercat Teo să-l calmeze, zâmbind. Şi a mers. Zâmbetul acela tot timpul îl liniştea, nu conta faptul că nu mai erau copii.

–          Ne vedem într-o săptămână.

–          Da.

S-au îmbrăţişat, iar George a încuiat uşa în spatele fratelui său. Devenise obsedat de miros. Îşi ţinea tot timpul mâinile în preajma nasului, pe bărbie, îşi mângâia obrazul sau urechea, doar ca să simtă aromă de săpun. Devenise foarte atent la tot ce atingea. Nu mai mânca cu mâinile, lucru care-i făcea foarte mare plăcere. Folosea doar tacâmurile şi avea tot timpul un şerveţel la îndemână. Mirosul de mâncare nu era persistent. Venea şi plecă. Acum pentru el nu există niciun dubiu că propriul trup, propriile mâini emanau acea mireasmă. Altceva nu putea fi.

 

7 thoughts on “Disperare-titlu provizoriu

  1. Pingback: Disperare(3) « Leafs in february

  2. Pingback: Om nom nom nom « Lumea vazuta de Burete

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s