Diperare-partea 2.

Partea doua:

Intr-o zi, şi-a cumpărat mănuşi chirurgicale şi nu a atins niciun fel de mâncare toată ziua, iar înainte de culcare, când şi-a dat mănuşile jos, a simţit imediat mirosul. Încetase să se mai supere, să înţeleagă ce să întâmplă, şi-a luat concediu, simţea că nu se poate concentra pe altceva. Acum, de fiecare dată când nările prindeau acea mireasma o acceptă. Ca şi cum ar simţi florile, primăvara. Doar că era foarte întristat. Era convins că un asemenea miros e emanat de corp doar atunci când persoana se apropie de moarte. Ştia că citise, văzuse undeva asta, deşi nu găsea nimic în cărţi sau pe internet. Era sigur că o să moară curând. Eroul nostru nu a început să-şi „trăiască” viaţa, să consume şi să facă ceva în exces sau să fie mai bun. Nu este o asemenea poveste.

S-a dus la medicul de familie. Şi-a făcut analizele. Totul era în regulă. Niciun semn cum că sfârşitul ar fi aproape. După ce a primit rezultatele, înainte de a pleca, a început să se plângă de mirosul din apartament, cum că vecinii gătesc tot timpul şi are impresia că miroase a mâncare constant. Şi ca mâinile îi put a mâncare. Doctorul, amuzat, i le mirosi. L-a asigurat că totul este în regulă. Îi era frică să-i spună mai mult. Nu voia să ajungă la nebuni.

A vorbit cu rude, prieteni, cunoştinţe, aproape cu oricine, doar poate afla ce e cu mirosul. Nimic. Până când o cunoştinţă i-a spus că parcă şi el ştie ceva, cum că mirosul ar veni din corp. Doar că nu avea niciun sfat. I-a zis în treacăt că ar putea să se ducă pe la o ghicitoare, vrăjitoare. Nu se ştie niciodată, a concluzionat amicul lui George. Îi venea greu să meargă la aşa ceva. Totul timpul râdea de cei care credeau în aşa ceva şi de cei care erau păcăliţi de babe să-şi vande case şi maşini pentru a-şi afla viitorul. O să fii sărac. Aia e.

După o zi, cât a stat la frământat, a mers şi la vrăjitoare. N-avea nimic de pierdut. Într-o cameră întunecată, cam înghesuită cu mobilă, cu o masă rotundă în mijloc, iar pe lângă care ardeau doua beţişoare parfumate, urma să aibă loc discuţia cu spiritele. Era mobilată exact ca încăperile vrăjitoarelor din filme. Brizbrizuri peste tot, sfera de cristal pe masă, păpuşi cu ace în ele, o draperie mov la fereastră şi o pisică neagră ce stătea pe o pernă roşie, în colţ, lângă uşă. George s-a aşezat la masă în faţa unei bătrâne cu tenul măsliniu, cu fruntea ridată puternic. Trei linii paralele pleacă de la ochiul stâng până la cel drept, ochii de un gri tulbur, iar nasul uşor coroiat. Lobii urechilor se lăsaseră, iar cerceii mari, rotunzi se jucau în găurile lărgite. Degetele îi cădeau greu pe faţă de masă albă, din cauza inelelor. Era unul pe fiecare deget. Arătătoarele aveau chiar două.

A rugat-o pe bătrâna să-i ghicească viitorul. Ea a zâmbit, iar obrajii i s-au strâns, ca şi cum ai stoarce un burete. Bătrâna a pus cărţile pe masă, apoi a făcut un ritual şi l-a rugat şi pe el să imite anumite gesturi. A început să întoarcă din cărţi. Le aşeză cu grijă şi din când în când mai spunea ceva. George a tresărit când a auzit că mirosul joacă un rol foarte important. Imediat şi-a ridicat privirea de pe masă, apoi a căutat să înţeleagă ce însemna asta în ochii tulburi. Nu găsea nimic. Femeia a continuat să pună cărţi şi părea din ce în ce mai neliniştită. La un moment dat, când a răsturnat o carte, o pocnitură puternică s-a auzit în uşă şi bătrâna s-a speriat. George s-a ridicat în picioare şi a întrebat-o pe vrăjitoare dacă o să moară. Bătrâna s-a uitat la el uimită apoi l-a împins pe altă uşă, care era ascunsă de nişte haine. A vrut să se întoarcă, dar uşa era blocată. Nu mergea. A continuat printr-un hol strâmt, întunecat, apoi a găsit o ieşire. Pe stradă, două maşini de poliţie erau oprite, iar poliţiştii băteau violent într-o uşă.

Se temea că dacă nu veneau poliţiştii, bătrâna îi spunea că e vorba de moarte. Nu era convins că asta este. Spera să se înşele. Spera să fie totul în regulă. Nu era gata să ia vreo măsură drastică. Îi era foame, dar nu era nimic pregătit. S-a gândit că ar putea găti ceva, ce altceva mai avea de făcut? „Mor. Ultima masă.”, s-a gândit el, după care i-a părut rău.

A ajuns acasă cu două plase mari, pline cu bunătăţi. A călit ceapă, a spălat orezul şi l-a pus peste; a adăugat ciuperci şi ardei gras, sare, piper şi verdeţuri, apoi a adăugat apa şi a pus capacul oalei. A dat pe răzătoare cinci-şase roşii. Erau reci. Sucul roşiatic şi seminţele se strecurau printre degete într-un castron alb. Când a terminat, şi-a lins degete, apoi s-a şters cu un prosop de hârtie, pe care l-a aruncat la coş din mijlocul bucătăriei. A mărit şi volumul boxelor. Să se audă muzică şi printre sfârâiturile de pe aragaz. A luat o căpăţână de usturoi. A izbit-o de masă. A râs şi a mai luat o gură din paharul umplut cu vin alb. Era plăcut la gust, sec. A luat câţiva căţei de usturoi şi i-a zdrobit cu lama cuţitului. După ce a scăpat de coaja, i-a tăiat mărunt peste sosul roşu. A adăugat condimente, piper, sare şi a amestecat bine. Şi-a băgat degetul în sos şi a gustat. Se distra.

Într-un final, când totul era pe foc şi nu mai avea nimic de făcut, s-a întins pe spate, în scaunul de la bucătărie şi a oftat. Şi-a dus degetele sub nas. Miros de mâncare, cum era de aşteptat. Apoi şi-a mirosit tricoul, umărul şi a realizat că mirosea tot a mâncare, ceapă prăjită şi sos de roşii. Acum totul mirosea cum trebuie, nu era nimic diferit. A terminat cele două sticle de vin şi s-a uitat la tv, pe HBO, până când a adormit.

One thought on “Diperare-partea 2.

  1. Pingback: Disperare(3) « Leafs in february

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s