Woland-Part 2

A ajuns si partea cu numarul doi a povestirii. Din pacate, trebuie sa asteptati cam mult pentru urmatoarea bucata. Enjoy. Aici e prima parte pentru cei care n-au citit.

Încă de la intrare se simţea un miros de lemn dulce. Camera era decorată în acelaşi stil ca şi acasă. Mobila veche, impunătoare, din lemn, scaune de piele şi ferestre mari, pe unde lumina inunda camera. Mihai rămăsese în picioare, aproape de uşă, stingherit. Woland privea pe fereastră. Nu părea să fi observat că a intrat cineva în birou. Mihai a vrut să înainteze, dar era jenat, aşa că s-a prefăcut că tuşeşte.

–          Ai ajuns, i-a zâmbit larg Woland.

–          Da, aţi dorit să mă vedeţi?

–          Vino, vino, stai jos, a spus Woland apoi s-a ridicat de pe scaun. S-a deplasat până la o măsuţă de lângă bibliotecă, pe care erau aşezate diferite sticle. Ce vrei să bei?

–          Nu, nu o să beau, am venit cu maşina.

–          Hai, nu mă lăsa să beau singur. O să-l pun pe şoferul meu să te ducă acasă. Eu mai am ceva treabă și o să plec mai târziu.

Mihai nici nu a mai apucat să refuze. Woland i-a întins un pahar.

–          Hai, nu fi sfios, i-a spus Woland şi i-a ciocnit paharul cu al lui, apoi a rămas o secundă în picioare, lângă Mihail, parcă să vadă dacă bea. Şeful a dat pe gât tot paharul, pe când invitatul lui doar a sorbit

–          Bea, să-ţi mai pun unul. Mihail s-a supus. Woland a turnat din nou.

Soarele încă mai strălucea peste metropolă, dar la intensitate minimă. Îi dădea mobilei din birou o culoare aurie. Stâlpii de lumină au început să se aprindă. Zgomotul de afară nu pătrundea în birou. Toată mişcarea frenetică: maşinile pe stradă, oamenii care intrau şi ieşeau de la gurile de metrou, chiar şi păsările de pe cer, care se învârteau în cerc, totul părea absurd, neînsoţit de sunet. Woland se aşezase confortabil în fotoliu. Îşi ţinea paharul înclinat ca şi cum ar fi studiat lichidul din el, numai că el se uită la Mihai. Zâmbea în continuare şi-şi mişcă ochii căprui de-a lungul feţei lui Mihai. „Ce-o vrea de la mine, pare că ştie ceva, dar de ce nu zice?”, s-a gândit Mihai apoi l-a întrebat pe Woland de ce l-a chemat la el în birou.

–          Fumează cu mine o ţigară, a descuiat un sertar din birou.

–          Nu fumez, domnule. Nu sunt sănătoase.

–          Dă-o dracu’, pardon, am crezut că eşti bărbat. Soţia mea a zis că a recunoscut în tine un bărbat adevărat. Mihai a îngheţat. Deodată a simţit nevoia acută să de-a pe gât paharul din faţa lui.

–          Nu mă refuza, nu e frumos, a spus asta şi a întins o cutie în care erau aşezate ţigări rulate cu o foiţă maronie. Mirosul era ademenitor.

Mihai a luat o ţigară în mână. O ţinea stângaci. Woland a scos şi el o ţigară apoi a închis cutia. Pac. A pus-o la loc în sertar şi a încuiat. Şi-a aprins ţigara apoi s-a aplecat peste birou şi a aprins-o şi pe a lui Mihai. Când s-a lăsat pe spate scaunul a scârţâit. Mirosul de tutun dulceag umplea camera. Era un miros plăcut, fără să fie înecăcios. Mihai s-a găsit că fumează cu oarecare îndemânare, deşi a pufăit doar de câteva ori la viaţa lui.

–          Cum e? Woland s-a aplecat şi mai mult în scaun, privind în sus, lăsând fumul să plutească.

–          Surprinzător… dar e bine… îmi place.

–          Ţi-a plăcut de Marguerite?

–          Păi, da, este o femeie frumoasă.

–          Ai o prietenă, iubită? L-a întrebat şi s-a reaşezat la birou, cu coatele sprijinite pe masă. Mânecile albastre ale cămăşii au ieşit la vedere.

–          Nu, a tras din ţigară, privind afară pe fereastră. Se relaxase.

–          Ar trebui. Eşti tânăr. Ai nevoie să te descarci. Ştii. Doar nu trebuie să-ţi spun eu. Ţi-ar plăcea să ai o iubită că nevastă-mea?

–          Ooh, da, cu siguranţă. Femeia i-a apărut în minte. Penisul s-a încordat, că o zvâcnire inconştientă a unui muşchi.

–          Şi ce ţi-ar plăcea să faci cu ea?

–          Eu ştiu… mi-aş îndeplini toate fanteziile din liceu.

–          Ah, da? Cum ar fi? Woland şi-a tras scaunul mai aproape, zâmbind larg. Îl studia scrupulos pe Mihai.

–          Aş prinde-o de la spate, i-aş ridica fusta şi nu i-aş elibera mâinile. S-ar ruga de mine să mă opresc. Atât de dureros i-ar fi orgasmul. Şi dimineaţă, înainte să se trezească…

–          Gata, gata, am înţeles…

Scrumieră a primit chiştoacele.

–          Şi de ce nu iei şi tu o femeie? A întrebat Woland, ridicându-se. A umplut paharele cu aceeaşi licoare.

–          Păi nu e aşa uşor. Aş vrea eu să găsesc pe cineva la fel de frumoasă ca Marguerite.

–          Soţia mea a zis că nu e aşa greu. Mi-a zis că ai farmec şi că eşti bărbat, aşa-i?

„Asta sigur ştie. De ce dracu’ se joacă cu mine? Şi ce-i cu toate tâmpeniile de le scot pe gură?”

–          Ah.. da.., nu ştiam.

În momentul ăla o pasăre s-a izbit cu putere de fereastră. Cei doi s-au speriat. Mihai era să-şi verse băutura. Porumbelul se izbise frontal. A intrat cu toată forţa, ca şi cum nu şi-ar fi dat seama că acolo se afla o clădire. S-a dezlipit şi a picat. O urma roşie a rămas pe geam. Soarele se lăsă în spatele unui zgârie-nori.

–          Uff, păsări proaste. Daniela, a strigat Woland. Secretara şi-a făcut apariţia. Vezi că iar s-a lovit o pasăre de fereastră, vezi să fie curat mâine. Acum eu o să plec.

Mihai a fost împins uşor spre ieşire. La întrebat pe Woland de unde poate să cumpere ţigările cu foita arămie. Şeful lui l-a asigurat că o să primească o cutie luni şi l-a sfătuit să se distreze în weekend. „Gustă şi tu puţin, doar n-o să mori”.

Mihail s-a urcat în maşină. Pe bancheta din spate, pentru că şoferul lui Woland îl ducea acasă. Până la destinaţie a reluat în minte întâlnirea din biroul şefului. „Ce dracu’ îi venise să vorbească aşa despre Marguerite?”. Parcă fusese vrăjit, aşa se comportase. Parcă toată reţinerea, ruşinea i-au fost luate cu mâna. Nu se simţise deloc intimidat acolo, ci chiar confortabil ca şi cum s-ar fi confesat unui prieten.

În maşină a început să răsune o altă suita a lui Bach. Nu-şi dădea seama care. Maşina a oprit la un stop. Mihail şi-a lăsat capul pe banchetă şi a închis ochii. Se simţea puţin ameţit de la cele trei pahare de acea licoare care se asemăna cu whiskyul.

A pus linguriţă în farfurie, lângă o bucată de tort rămas. A împins farfuria zâmbind. Ea s-a ridicat de la masă şi a schimbat discul. Părea şi mai înaltă în picioare. Rochia neagră era crăpata în partea dreaptă până aproape de şold. În timp ce mergea, rochia se legăna uşor dezvăluind piciorul drept cu pielea fină. De fiecare dată când rochia dezvăluia mai mult, el simţea că inima îi bate mai tare. Mihail se gândea că ar vrea să-şi treacă degetele pe picioarele ei. Să simtă cum se înfioară sub atingerea lui. Woland îi vorbea ceva despre muncă, însă nu prea acorda atenţie. Îşi mai întorcea capul din când în când spre şeful lui, dar toată atenţia o capta soţia acestuia. Ea stătea lângă pick-up şi se uită printre discuri, să aleagă ceva potrivit. Până la urma rămâne la Chopin.

În timp ce şeful îi povestea diferite întâmplări, soţia lui stătea picior peste picior şi fuma. Avea o ţigară maronie înfiptă într-un port ţigaret. Suflă fumul, lăsându-şi capul pe spate. Gâtul alb i se lungea şi parcă împroşcă cu parfum. Mihail a ridicat paharul cu vin şi se pregătea să-l ducă la buze când a simţit piciorul ei pe gamba lui. Un fior i-a străbătut corpul. Vinul s-a lovit de pereţii paharului, însă nu a dat pe afară. Piciorul a dispărut de pe gamba lui şi discuţia a continuat. După câteva minute a simţit din nou atingerea ei, însă, de data aceasta, pe pulpa. Apăsarea l-a excitat. Şi-a dres glasul. Încercă cu putere să menţină contactul vizual cu Woland, în timp ce nevasta lui îl atingea pe sub masă. Woland s-a ridicat de pe scaun şi s-a dus până în camera alăturată să-şi ia cubanezele. Cei doi au rămas câteva momente tăcuţi.

–          Ce tăcut eşti, a deschis ea gura, rămasă uşor întredeschisă. Mihail a simţit o dorinţă puternică să-şi strecoare limba printre buze, să-i simtă dinţii drepţi şi limba rozalie.

–          Nu ştiu cum să reacţionez.

–          Păi cum ai vrea să reacţionezi, a spus asta punând accent pe ultimul cuvânt. S-a aplecat pe masă şi a întins mâna până când degetele lor s-au întâlnit. Decolteul rochiei s-a lăsat. Doi sâni albi şi-au făcut apariţia, pe fiecare erau câte două aluniţe mici, cât un punct lăsat de un pix pe o foaie albă.

A aruncat o privire scurtă decolteului, apoi a ţinut contactul vizual. Ochii ei verzi îl plăceau. Pupilele îi erau dilatate mult, lucru care îi plăcea şi mai mult. I-a adus aminte de pisicile de la bunici, pe care le găsea pe prispă seara. Toate aveau ochii mari, luminoşi.

Înainte să intre în salon, Woland a rămas în picioare în dreptul uşii întredeschise. I-a privit. Le-a văzut degetele încleştate pe masă şi buzele lipite. Şi-a aranjat papionul apoi a tuşit, ca să-şi anunţe venirea, şi a intrat. A adus două trabucuri, deşi Mihai insistase că nu vrea.

Şoferul l-a anunţat că a ajuns acasă.

One thought on “Woland-Part 2

  1. Pingback: Woland « Leafs in february*

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s