De rouille et d’os

Alt film, tot frantuzesc. Ce sa fac. Filmele de la Cannes se plimba pe la Bucuresti si pentru ca nu inot in bani, trebuie sa-mi aleg cu grija la ce merg. Am decis sa o vad pe Marion Cotilard in filmul de fata, dar si castigatorul marelui premiu la Cannes de anul acesta, Reality de Matteo Garrone.

De rouille et d’os adica Rust and Bone iti da un sut in gura sau un pumn in stomac. E puternic si nu se ascunde; de la inceput pana la sfarsit incearca sa te stoarca de sentimente. Este o poveste despre o prietenie ce se transforma in iubire, despre suferinta si capacitatea oamenilor de a trece peste greutati. Ali impreuna cu copilul lui de cativa anisori se muta din Belgia in Franta. Incearca sa supravietuiasca si sa stranga niste bani: un job de bodyguard, paznic de noapte si asa mai departe. O intalneste pe Stephanie (Cotillard) la clubul de noapte, insa acestia devin apropiati abia dupa ce ea sufera un accident, doctorii amputandu-i ambele picioare. Ali, prin franchetea si brutalitatea lui, o ajuta pe Stephanie sa revina la viata dupa accident. Cam atat va spun. Mi-a placut cum a curs povestea, iar scenaristii au stiut cum sa-i dea zvacuri cand era nevoie. M-a facut si sa zambesc, chiar sa rad in unele momente. So, kudos for that.

Povestea e impinsa de la spate de jocul extraordinar a lui Marion Cotillard, dar si cel de a lui Matthias Schoenaerts (Ali). Cotillard transmite excelent sentimentele si te face sa-i vezi suferinta pe fata, insa “are si un calm aparte si iti zice ca totul o sa fie ok”(Irina). Schoenaerts e bun si modul cum relationeaza cu sora lui si cu copilul pare foarte veridic. Chiar daca aceste relatii nu joaca un rol la fel de important ca cea dintre Ali si Stephanie, acestea rotunjesc personajul si il fac real.

Regia a fost excelenta, iar Jacques Audiard nu se sfieste sa-ti arate imagini socante in prim-plan. In unele scene cadrele sunt atat de bine fixate si perfecte ca lungime, incat e greu sa nu ramai impresionat. De cateva ori mi-a fost greu sa privesc scena pana la capat. Asta nu mi s-a mai intamplat. Si cinematografia este frumoasa, fiind prezente imaginile pline de soare, detalii asupra ochilor, parului (Stephanie). Iar aceste imagini au fost acompaniate de un soundtrack bun creat de Alexandre Desplat.

Inca un lucru care mi-a placut a fost faptul ca personajul Stephanie nu si-a plans de mila.

Printre primele lucruri la care te gandesti cand iesi din sala de cinematograf, lasand la o parte jumatatea de zambet ce-ti troneaza pe fata si golul din stomac, daca “De rouille et d’os” a castigat premii. Unu singur (-lebada de aur-Cabourg Romantic Film Festival) si trei nominalizari.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s