Gardul

 

–          Vreau să intru! Lăsaţi-mă în pace.

–          Du-te şi joacă-te cu copiii, i-a spus o femeie.

Era Valica. Nu-i suporta vocea ascuţită şi ştia că nici bunica nu o plăcea când venea pe la ei. Ce căuta acolo?

–          Nu vreau. Mi-e foame şi vreau ca mamaie să-mi facă ceva de mâncare, a spus băieţelul.

–          Bine, stai aşa.

Femeia se uită în curte şi strigă:

– Viorico, vino puţin!

Încruntat, băiatul şi-a smucit mâna, vrând să se elibereze. Femeia îl ţinea strâns de încheietură.

–          Nu vreau să mănânc de la ea, s-a răstit el şi a reuşit să scape din strânsoare, fugind.

Cam la vreo 50 de metri depărtare, băiatul stătea cu fundul în ţărână şi se uita la bulucul de oameni din curtea bunicilor. Era bosumflat. Cu degetul mare scobea în pământ. Lumea mişuna prin curte, însă erau şi câţiva care stăteau gură-cască la poartă. „Nu mă lasă să intru la mine în curte. Îi spun eu lu’ tata. Văd ei”. Trei bărbaţi au apărut pe stradă. S-au uitat la băiat, iar unul dintre ei l-a mângâiat pe creştet, răvăşindu-i părul. Stomacul i-a chiorăit de foame. A decis să mai încerce.

A încercat să intre pe poartă, însă oamenii care stăteau în dreptul intrării îl blocau. Abia dacă fu observat de unul dintre bărbaţi. Era cel care îl mângâiase.I-a spus că nu poate să intre şi că trebuie să mai aştepte. Ochii lui albaştri nu păreau că mint, aşa că băiatul s-a retras, dar nu a renunţat. Ceva mai încolo era un morman de pietriş aproape de gard. A fugit într-acolo şi a încercat să urce pe grămadă, dar cineva l-a văzut şi a strigat la el. S-a speriat şi s-a dat jos. Nu s-a lăsat. Ştia el o porţiune a gardului unde două scânduri erau rupte. „Dacă-mi intra capul, pot să trec cu totul” îşi spuse el, fugind spre intrarea secretă.

În dreptul scândurilor a văzut mai multe persoane care intrau şi ieşeau din grajd. Băiatul se aşază în genunchi, privind prin crăpătura dintre scânduri. Deodată, un ţipăt s-a auzit de undeva de lângă casă.Oamenii din faţa grajdului au întors capul în aceeaşi direcţie, câţiva dintre ei dând buzna spre locul cu pricina.Îndeajuns de mulţi încât băiatul să observe două picioare desculţe, cu pielea crăpată, atârnând deasupra unui scaun alb, căzut într-o parte.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s