Yay in May-recomandari filme

Iar am “reusit” ca si in luna mai sa nu scriu niciun review. Cei drept, nu-i in totalitate vina mea. In prima jumatate a lunii nu cred ca am intalnit nu film care sa ma faca sa scriu ceva, dar apoi au aparut cateva pelicule care ar fi meritat cateva cuvinte in plus, fata de ce o sa scriu aici. Asta nu inseamna ca nu lucrez la altceva, dar despre asta alta data. Sa trecem la filme lui mai:

climates

Climates

1. Highly Recommended

Climates (2006). Un film frumos care m-a atras inca de la trailer. Stiam ca regizorul e capabil sa surprinda frumusetea pe pelicula si ca e un povestitor bun (Once upon a time in Anatolia-pe care l-am mai laudat ), insa Climates m-a surprins prin tonul personal. Filmul ne spune povestea unei relatii, ne prezinta schimbarile de clima dintre el si ea. Este linistit, filmat cu multe cadre statice si lungi, dar nu plictisesc. Un montaj mai dinamic ar fi stricat povestea, astfel se acumuleaza o tensiune care nu se sparge decat la urmatoarea taiatura. I really enjoyed this one.

The Cook, The Thief, His Wife and Her Lover (1989). Un film unic cu o paleta de culori aparte. Mi-a placut foarte mult cum fiecare inacapere din restaurant avea culoare ei, iar hainele personajelor se preschimbau de fiecare data cand se deplasau din baie in bucatarie si in sala de mese. E filmat aproape ca o piesa de teatru cu miscari de camera laterale ce schimba decorul, chiar si interpretarile actorilor au un fler dramatic, de teatru.

Out of the Past (1947). Unul dintre cele mai bune filme noir. Simplu. Povestea are enough juice to be good and interesting. Robert Mitchum, Kirk Douglas si Jane Greer sunt super faini in rolurile astea. Good job. Jacques Tourneur regizeaza excelent “Out of the Past” si dovedeste ca e un povestitor bun, iar Nicholas Musuraca filmeaza excelent in alb-negru.

Mystery Train

Mystery Train

2. Recommended

Playtime (1967). Nu am vazut filmele lui Tati cu Mr. Hulot in rolul principal, asa ca nu o sa ma leg de acest fapt. Am fost atras de Playtime datorita imaginii excelente (am vazut cateva imagini pe undeva) si eram curios sa vad acest viitor stiintific ala The Jetsons. Playtime este un film cu umor (o combinatie dintre Charlie Chaplin si Buster Keaton), fara un miez narativ (practic-toata “actiunea” este constituita de apartiile turistilor americani in Paris, iar din cand in cand apare in scena si Mr. Hulot) cu o imagine frumoasa si un decor excelent (set) realizat de Tati. A fost o excursie placuta in acest Paris stiintifico-fantastic (la vreme aia), iar singura dovada ca personajele se aflau in capitala Frantei a fost aparitia turnului Eiffel intr-o reflectie pe un geam.

Mystery Train (1989).  Trei povesti legate de un hotel din Memphis si spiritul lui Elvis. Fiecare poveste e diferita (in comun avand orasul “parasit” Memphis si melodia Blue Moon al lui Elvis), dar mie mi-a ramas draga doar prima-cea cu cuplul japonez. Imagini frumoase cu orasul drapanat si sigle cu neoane. O bucata de Americana ala Jim Jarmusch.

Ace in the Hole (1951). Primul film de-al lui Billy Wilder pe luna mai. Si unul bun. Povestea unui reporter ce profita de un om, de o situatie la maxim pentru redevenii marele jurnalist care era inaine. Este un film care se desfasoara cum te-ai astepta: Kirk Douglas (reporterul) trage tare de subiect si face tot felul de manarii, oameni se inghesuiesc ca la circ si totul se termina intr-o nota tragica. Este un film cu rautate (Douglas joaca energic, furios aproape), plin de cinism and I liked it!

Sin Nombre (2009).  Filmul aduce mult cu “City of God” si “Amores Perros”, asa ca daca v-au placut astea doua atunci Sin Nombre nu o sa va dezamageasca. Acesta este jumatate poveste despre gangsteri, iar cealalta jumatate despre o familie ce viseasa sa emigreze in America, sa-si faca o viata acolo. Mi-a placut, m-a tinut interesat la ce se intampla pe ecran, enjoyable.

Oh Boy (2012). Inca un film despre un baiat ce a renuntat la facultate pentru ca nu-i mai placea, pentru ca nu simtea ca-i reprezinta viitorul si ajunge sa se plimbe pe strazi, sa observe oamenii. Niko nu stie ce sa faca cu viata lui sau cum sa inceapa sa faca ceva. Mi-a placut, dar m-a deranjat faptul ca nu primesti niciun indiciu la intrebarea :de ce se afla in starea asta? Nu-i cunosti motivele. Dar poate ca nu trebuie sa existe vreunul.

Run Lola Run (1998). Interesant conceptul si mi-a placut ca desi actiunea este repetitiva nu este plictisitoare. Cu fiecare runda de alergat a Lolei ceva se schimba, ceva modifica firul narativ. E fascinant de urmarit cum o cauza are si un efect. In plus, eu tot timpul am fost interesat de universuri paralele si “what if-uri”.

waltz

Waltz with Bashir

3. Meh

X-Men: Days of Future Past (2014). M-am tot gandit ce sa fac cu filmul asta. Oscilam daca sa-l recomand sau sa-l bag la “meh”. Intr-un final, m-am decis sa intre aici din mai multe motive: same old ideas-mutanti vs oameni- premiza filmului e dubioasa (practic se bazeaza pe puterea tipei sa-l tina pe Wolverine in trecut- putere pe care o exersase doar  calatoria in trecutul apropiat, pe cand aici asta il trimite in urma cu 30 de ani); iar toata actiunea din prezent (viitor) e meh. Filmul asta a fost facut ca sa-l poata sa-l faca pe urmatorul: Apocalypse. Macar nu e plictisitor.

Like Father, Like Son (2013). Cum ar fi daca dupa 7-8 ani afli ca fiul tau defapt nu e al tau si a fost inlocuit cu altul nascut in aceeasi zi. O greseala la maternitate. Destine schimbate pentru totdeauna. Ce o sa se intample, ce decid familiile, cum o sa-i afecteze pe copii? etc. Interesant de urmarit, dar pana la urma concluzia filmului e atat de evidenta, chiar de la inceput m-am gandit ca asta ar fi cea mai buna solutie a acestei probleme.

Waltz with Bashir (2008). O animatie foarte frumoasa cu un mesaj social puternic despre razboaiele din orientul mijlociu si nenorocirile ce se intampla acolo. Insa, in final, nu am reusit sa ma conectez la povestea ce se derula in fata ochilor mei.

After Life (1998). Ce amintire ai alege sa o pastrezi cu tine dupa ce mori? O premiza foarte interesanta, nu? Din pacate, pentru mine, filmul ramane doar o premiza interesanta. Nu exploreaza in detaliu ce inseamna memoria, amintirile, viata si moartea, ci doar ne arata procesul prin care diferiti oameni/morti se decid asupra ultimei amintiri pe care sa o pastreze.

Me and You and Everyone we Know (2005). O comedie romantica ciudatica creata de Miranda July. Tot felul de indivizi cauta iubirea sau sa fie iubiti de cineva. De la doua adolscente in cautarea a ceva periculos pana la un manager de muzeu ce sta pe site-uri chat. Are destule momente frumoase, dar, in final, e putin cam prea ciudat pentru gustul meu.

The Wind Rises (2013). Cantecul de lebada al regizoului japonez. Probabil ca o sa fiu in minoritate aici, dar nu am reusit sa ma leg emotional de filmul asta. Sigur, animatiile, desenele, tot ce tine de tehnica, este excelent, love it. Doar ca povestea nu merge: nici romanta dintre cele doua personaje, nici visul de a crea  avioane al protagonistului nu m-a pasionat. E cam inspid din pacate.

36th precinct (2004). Un neo-noir politist in care o echipa este de neoprit din jafuri, iar doi politisti se lupta sa prinda infractorii (asta i-ar asigura unuia dintre ei si o promovare). Bineinteles, exista complicatii, putina coruptie si tradare. Destul de decent, dar nimic memorabil.

The Lost Weekend (1945). Asta e al doilea film wilderian (Billy Wilder) din luna mai care nu m-a prins asa de bine precum Ace in the Hole. Total subiectiv, insa nu-mi plac oamenii care nu sunt in controlul  propriei persoane, iar alcoolicul (pers principal) ar face orice pentru inca un pahar. De multe ori, daca as fi putut, as fi intrat in film si l-as fi zguduit de umeri (Get yourself together, man!). Si asta m-a batut usor pe nervi pana la final. Dar mi-a placut finalul usor ambiguu si felul cum Wilder filmeaza (isi lasa actorii sa joace, sa se plimbe prin camera, fara sa taie prea des).

Chaser (2008). Un thriller coreean despre un serial killer. Incepe bine si te tine in suspans, dar spre final totul se cam desufla spre final. Plus- politisti incompetenti!

L'amore

L’amore

4. Not Recommended (wasted time).

L’Amore/Ways of Love (1948).- Filmul este compus din doua povesti despre iubire. In prima, o femeie incearca sa-si convinga iubitul sa nu o paraseasca (si cam mugeste tot timpul-ma cam exasperase pe la final), iar a doua poveste, scrisa de Fellini, este o chestie mai religioasa. Simt ca obosesc si cand scriu despre filmul asta. Nu recomand.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s