Octo(u)ber films

Octombrie a fost o luna buna in materie de filme. A fost o combinatie de nou (filmele de la Cannes 2014) cu vechi si piperata cu putin horror. Aveti ce vedea, doar timp sa va faceti:)

1. Highly Recommended

Mulholland Dr (2001)

Mulholland Dr (2001)

The Red Baloon (1956) -Alber Lamorisse- Probabil unul dintre cele mai bune scurt-metraje realizate vreodata.

Mulholland Drive (2001) -David Lynch- Iubesc sa vad filme ca apoi sa le redescopar mult mai bune (maturitatea, cunostiintele de cinema ma ajuta sa descopar si sa redescopar elemente noi, sa pot aprecia opera la alt nivel). Am mai vazut doar Blue Velvet (pe care nu l-am gasit extraordinar) de la Lynch, insa sunt sigur ca Mulholland Drive este cea mai buna opera a lui. Asa o simt. Filmul se imbaiaza intr-o atmosfera ciudata, infricosatoare, extraordinar de bine fructificata de Lynch, iar Naomi Watts si Laura Herring joaca foarte bine. Desi poate fi vazut cam intortochiat, mie mi-a placut faptul ca a ales astfel sa-si construiasca filmul, mult mai interesant si apeleaza si la ideea de iluzie de care se  vorbeste in film.

Winter Sleep (2014) -Nury Bilge Ceylan- Filmul asta se simte ca un roman rusesc. Mare, complex, cu o actiune lenta si care studiaza natura umana. Cert este faptul ca asta este al treilea film pe care-l vad de-al lui Ceylan si este al treilea care intra la categoria de Highly Recommended. That’s something. Winter Sleep este o drama de camera cu trei personaje mari (Aydin, proprietarul unui hotel, sotia acestuia si sora lui), un studiu de personaj fascinant. As fi vrut mai multe cadre de exterior (foarte frumos locul actiunii) si este o leaca cam lung (3 ore si 19 min).

The Graduate (1967) -Mike Nichols- Atat de amuzant, atat de frumos regizat de Nichols. Nu ma asteptam. Auzisem de zeci de ori replica “Are you trying to seduce me Mrs. Robinson”, fara sa-l fi vazut vreodata pentru ca il tot ocoleam, insa ma bucur ca l-am vazut in sfarsit. Dustin Hoffman este excelent, scenariul este bun, iar unele scene compuse pe ecran sunt wow. Foarte bun.

Boyhood (2014) -Richard Linklater- Isi merita toate laudele primite de la critici pe la festivalele unde a fost prezentat. Este de-a dreptul un film frumos in care vedem, pur si simplu, cum un baiat se maturizeaza in fata ochilor nostri in aproape 3 ore. Cred ca e aproape imposibil ca Boyhood sa nu te duca cu gandul asupra propriei tale copilarii si asupra traseului tau in viata. Si asta este un testament asupra calitatii peliculei ce surprinde foarte bine multe momente din viata unui copil, unui baiat. Filmul nu este perfect si am simtit ca Patricia Arquette este un punct slab (personajul ei cam unidimensional si nici ea nu joaca prea bine), iar cateodata am observat, datorita naturii filmului, ca este fragmentat (unele discutii le-as fi vrut mai prelungite, mai aprofundate). Insa Boyhood este un film excelent, cu tranzitii foarte fine intre diferitele perioade surprinse, un film unic, ce-ti ofera o noua perspectiva asupra copilariei.

2. Recommended

King of Comedy (1982)

King of Comedy (1982)

The King of Comedy (1982) -Martin Scorsese- Un rol foarte interesant, atipic pentru Robert De Niro si ii iese foarte bine. Acesta intra in pielea lui Rupert Pupkin, un barbat decis sa fie urmatorul “King of Comedy”, un tip ciudatel ce viseaza cu ochii deschisi la faima. Dar pentru a-si atinge tinta, Rupert trebuie sa apeleze la tehnici neortodoxe. Funny, un Scorsese mai putin cunoscut, ce merita atentia noastra. Sarah Bernhard in rolul lui Masha e super enervanta si cred ca se chinuie prea mult in rolul respectiv. In rest, numai bine.

Shallow Grave (1994) -Danny Boyle- Banii nu aduc fericirea, ci multe probleme si paranoia, mai ales daca e vorba de niste bani furati. Asta se intampla cand trei prieteni gasesc o sacosa de bani in camera noului coleg de apartament, langa cadravrul acestuia. Decid sa pastreze banii si de acolo incep si problemele. Mi-a placut prospetimea, violenta nemascata a filmului. Shallow Grave reprezinta un debut bun pentru regizorul Danny Boyle.

The Bridge of River Kwai (1957) -David Lean- Mi-a placut filmul asta pentru ca este precum o mancare de cartofi. Iti da exact de ceea ce ai nevoie, insa sa nu te astepti sa se transforme intr-o lasagna (insert alta mancare). Un batalion englezesc este prizonier de razboi si este  ordonat sa construiasca un pod peste raul Kwai. Incepe o batalie de orgolii intre comandatul japonez si comandatul britanic (japonezul voia ca si ofiteri sa lucreze la pod, acestia fiind scutiti de la munca fizica de tratatul de la Geneva) , insa in final englezul se ataseaza de proiect si vrea sa faca o treaba trainica, ce va tine peste ani. Iar intre timp, o echipa speciala de militari este trimisa sa explodeze podul. You see were I’m going, right?

Down of the Planet of the Apes (2014) -Matt Reeves- Prima partea a filmului este foarte buna, cu o poveste simpla (vreo 8 ani au trecut de la evenimentele din primul film, primatele si-au facut o casa in padure, iar cei cativa oameni ramasi in oras au nevoie de electricitate de la bazinul care se afla, da, langa tabara primatelor. Acestea si-au creat o societate, in frunte cu Caesar, si sunt sceptice imprivinta oamenilor, pe buna dreptate). O prima parte ce cumuleaza tensiune (vezi neintelegerile dintre Caesar si Koba, primatele si oamenii etc) care se rasufla intr-un ultim showdown de la finalul filmului. Eu simt ca am primit ce voiam de la filmul asta, dar nu mai mult de atat.

A Most Wanted Man (2014) -Anton Corbijn- Ultimul rol jucat de Philip Seymor Hoffman and it’s a damn good one! Un spy thriller realist ce mi-a adus aminte de Tinker, Tailor, Soldier, Spy, care bifeaza toate punctele pentru un thriller de succes, surprinzator este, faptul ca are si unele momente lipsite de coerenta (de ce au actionat asa cand puteau face altceva etc). Filmul nu necesita o a doua vizionare, dar eu m-as uita din nou doar pt Hoffman.

Something Wild (1986) -Jonathan Demme- Asta este un film foarte fun, dar sa nu te astepti sa te surprinda cu prea multe. Jeff Daniels(Charles) e un tip conservator, familist care din cand in cand mai face si acte mici de rebeliune (nu plateste nota la restaurant), iar Melanie Grifitth (Lulu) este acel “something wild”, o femeie carismatica, sexy si putin cam nebuna. Si cei doi ajung sa treaca prin mai multe aventuri cu un final cam previzibil. Doar ca “Something Wild” iti ofera o calatorie placuta, fun, timp de aproape 120 de min, si pana la urma nu asta ne dorim?

Audieu to Language (2014) -Jean Luc Godard- Baiatul rebel al cinema-ului inca nu a obosit la cei 84 de ani ai lui si ne ofera primul film 3d realizat de acesta. Uau, ce “nebunie”. Dupa vizionare, o sa iesi din sala cu parerea ca “ce prajeala maxima” (dupa cum am auzit in sala) sau sa fii interesat si preocupat despre ceea ce ai vazut. Filmul nu are o structura narativa, ceea ce-l face mult mai greu de urmarit. Godard exploreaza mai multe idei despre limba, limbaj, comunicare, ce inseamna sa vezi cu adevarat si asa mai departe. Nu o sa pretind ca am inteles tot ce voia sa exprime francezul, pentru asta ar fi nevoie de mai multe vizionari, insa mi-a placut, si-l recomand pentru ca, cel putin, te asigur ca nu ai mai vazut asa ceva si nici nu o sa mai vezi.

Foxcatcher (2014)  -Benett Miller- Steve Carell, Mark Rufallo, Channing Tatum, da, toti trei au jucat impecabil si datorita lor filmul asta a mers atat de bine, iar Benett Miller se anunta un regizor bun (Capote, Moneyball). Daca ar fi avut si scene de razboi (se vorbeste despre patriotism etc) ar fi fost un Oscar bait si mai puternic . Chiar si asa, mi-a placut si m-a tinut atent la actiune.

Force Majeure/Turist (2014) -Ruben Ostlund- Ce se intampla atunci cand tatal unei familii se sperie in timpul unei avalanse controlate si fuge, fara sa-si protejeze sotia sau copii? Ei bine, filmul asta + multe discutii despre asta. Ce mi-a placut aici este faptul ca femeiea nu-l ataca direct (Cum ai putut sa fugi, bla bla), ci este putin mai pe ocolite, mai subtil. Iar toti cei care au trecut printr-o relatie mai lunga de un an o sa simtiti tensiunea din certurile lor, foarte bine realizata. In plus, Force Majeure avem parte de unele dintre cele mai frumoase imagini muntoase vazute de mine pe ecran. Super.

Maps To The Stars (2014) -David Cronenberg- Asta chiar nu ma asteptam sa-mi placa. Dupa Cosmopolis credeam ca si Maps to The Stars o sa fie la fel de anost. M-am inselat, chiar mi-a placut si vi-l recomand. Un film interesant, cu un aer ciudatel (in a good way), ce ne ofera niste interpretari de calitate (Juliane Moore, Mia Wasikowska) si care exploreaza lumea “intunecata” a Hollywood-ului.

Dans la Maison (2012) -Francois Ozon- Ce este o poveste? Si unde incepe fictiunea si se termina realitatea atunci cand un elev de liceu povesteste intr-o compunere cum si-a petrecut ziua alaturi de un coleg si cum i-a spionat parintii? Lui Ozon ii place sa se joace cu aceste delimitari, iar spre final este greu de zis ce s-a intamplat cu adevarat si ce-a fost doar imaginatie. Un film entertaining, usor voyoristic.

Mr. Turner (2014) -Mike Leigh- Ce mi-a placut aici este faptul ca nu ti se prezinta intreaga viata a pictorului William Turner, ci doar ultimii 25 de ani din viata. Asta e un avantaj pentru ca te lasa pe tine, spectatorul, sa descoperi acest personaj, modul cum se comporta si cum actioneaza iti dezvaluie personalitatea lui. Iar asta il lasa pe Timothy Spall sa straluceasca, interpretare pentru care a luat si premiul de la Cannes. Si inca o chestie meritorie a filmului este faptul ca are cateva cadre de parca ar fi fost desprinse din tablouri. Excelenta imagine.

3. Meh

Blue Ruin (2014)

Blue Ruin (2014)

The Thing (1982) -John Carpenter- Considerat un clasic al genului horror, acest film al lui John Carpenter nu m-a dat pe spate. Dar hai sa vedem aspectele pozitive mai intai: 1. Efectele speciale, costumele (sau cum vrei sa numesti acele monstruozitati) sunt extraordinare, chiar si acum, dupa mai bine de 30 de ani, filmul impresioneaza la acest capitol. 2. Kurt Russel, desi nu prea are ce lucra, de fapt toate personajele sunt abia schitate, joaca foarte bine. Si ca o paranteza as vrea sa spun ca mi-a placut foarte mult scena cu testarea sangelui, situatie tensionata bine gestionata de Carpenter. Problema cu “The Thing” este faptul ca nu tensioneaza spectatorul (cu exceptia scenei mentionate), nu m-a tinut in suspans, iar asta e o problema si, in plus, a avut multe chestii ilogice, de care nu o sa ma leg acum.

Alien (1979) -Ridley Scott-  Si acum tin minte momentele infricosatoare de la tv cand ma uitam la Alien sau Aliens, nici nu mai stiu care, cand eram mic. Mi-am zis sa revad Alien, daca tot e octombrie, sa simt din nou fiorii. Spre suprinderea mea, filmul asta m-a lasat cam rece. Creatura este superba, efectele decente, soundtrackul si atmosfera (imaginea) foarte bune, dar nu m-am speriat, nici macar nu am tresarit.  Imi aduceam aminte cum creatura asta parca era mai rapida, mai infricosatoare, si cateodata, actiunea sfideaza logica (alergarea pisicii, faptul ca negru decide sa se ia la tranta si nu-l arde dracu pe alien cu flamethrowerul, etc). Ai putea zice, Alien a influentat sf-ul si horrorul intr-un mod indubitabil si ai avea dreptate, dar cum alte filme clasice (vezi operele lui Bergman, Bresson, Fellini, Polanski etc) ma dau pe spate, acesta nici nu m-a miscat de pe scaun.

Blue Ruin (2014) -Jeremy Saulnier- O poveste simpla despre razbunare ce se lasa cu foarte mult sange. Interesanta abordarea, fara sa complice actiunea cu alte sub-ploturi sau povesti de morala, insa pana la urma ramane doar o relatare despre razbunare. Mi-a placut faptul ca poti simti albastrul strecurandu-se in fiecare cadru.

La Chambre Bleue (2014) -Mathieu Almaric- Un thriller politist care m-a tinut in suspans cam jumatate din film si al carui final m-a lasat putin cam confuz. Desfasurarea actiunii este facuta ca la carte (asemenea unui proces verbal), iar faptele se dezvaluie treptat pana spre climax. Problema e ca nu a reusit sa ma tina atent pe toata durata (desi are doar vreo 80 de min) , iar in acelasi timp am stat cu ochii pe ecran timp de 3 ore la Winter Sleep. De mentionat, modul cum Mathieu Almaric a regizat unele momente, in speciale scenele de iubire.

You Can Count on Me (2000) -Kenneth Lonergan-. This feels like a tv movie. Unul pe care-l prinzi intr-o zi de weekend tolanit pe canapea si-l vezi pentru ca altceva mai bun nu ai de facut. Povestea nu e foarte originala si probabil ca ai mai vazut-o explorata si in alte productii, dar interpretarea de calitate din partea lui Mark Ruffallo si a Laurei Liney au scapat filmul din ultima categorie.

4. Not Recommended (wasted time)

Essex Boys (2000) -Terry Winsor-  Foarte, foarte slab. Sa mai zic ca l-am gasit pe o lista cu 15 filme “british crime dramas” alaturi de Lock Stock and Two Barrels sau Sexy Beast. Nu merita aceasta alaturare. Totul e atat de mediocru in filmul asta, nu tu actiune faina, nu tu personaje memorabile, nu tu nimic.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s