L’avventura de Michelangelo Antonioni cu Monica Vitti si Gabriele Ferzetti.
Este al treilea film al lui Antonioni pe care-l vad. Primul a fost Blow out, eram mai mic si la sfarsit eram cam wtf just happend, dar am ramas placut impresionat. Al doilea a fost L’eclisse pe care l-am vazut acum vreo doi ani, cam asa. Si tin minte ca mi-am promis ca nu o sa mai vad un “antonioni” prea curand.
L’avventura este o povestea despre oameni bogati, plictisiti, superficiali ce cauta sa-si satisfaca nevoile si dorintele cat mai repede si mai usor. Inca din primle 30 de minute, din dialogul personajelor, iti dai seama cat de egoisti si superficiali sunt. Anna (Lea Massari) impreuna cu iubitul ei Sandro (Gabriele Ferzetti) merg alaturi de prieteni cu un yacht pe mare. Anna era mofturoasa si a speriat pe toata lumea ca e un rechin in apa doar pentru ca se plictisea. Dupa ce opresc pe o insula, Anna dispare, pur si simplu. Oamenii o cauta, dar e de negasit. Insa la scurt timp, iubitul si prietenii sai incep sa uite de Anna, iar Claudia ocupa locul lasat gol de Anna, iubita lui Sandro. Da, v-am dat spoilere, dar sa va calmati. Chiar nu conteaza. In film nu se intampla nimic (pe plan exterior) sau aproape nimic. Sa nu faceti ca un tip de pe Imdb, care credea ca e un film de aventuri pentru ca avea titlul The Adventure. Nu, filmul vrea sa fie o examinare a oamenilor bogati, lipsisti de griji, care nu sunt nevoiti sa faca x pentru a supravietui, ci doar ce vor.
Filmul a fost huiduit la Cannes, iar acum dupa 53 de ani este considerat o capodopera. Eu nu sunt pregatit sa-l clasez nici la huiduieli, dar nici la capodopere. “La Dolce Vita” care bate cam aceleasi teme e mult mai interesant, desi diferit de L’avventura, dar are elementul exterior ce impinge personajele si tine spectatorul atent. Dar vreau sa-i mai acord o vizionare aventurei. Poate ca daca am scapat de grija pentru ce se intampla pe ecran pot fi mai atent la personaje si subtilitati.
Oricum ar fi, filmul asta e foarte frumos filmat. O cinematografie realizata impecabil de Aldo Scavarda. Iar eu am ramas fascinat de numeroasele cadre din spatele personajelor, dupa cum se poate vedea si in imagini. Si mi-a placut mult si Monica Vitti, modul cum se misca, fata ei, ceva interesant.
Dupa cum se vede, am parasit formatul de 150 ish de cuvinte pt filmul asta. Poate dupa a doua vizionare o sa fiu mai scurt si la obiect.
Leafs in february* 