Matase

Matase. De fiecare data cand aud sau citesc acest cuvant,  ma gandesc la un material lung, lucios, de culoare purpurie. Nu stiu de ce. Poate am vazut o matase purpurie cand eram mic si am ramas impresionat de raceala, de moliciunea materialului, iar acum aceasta imagine imi reapare in minte.  Acelasi lucru mi-a trecut prin cap si cand a iesit ea din baie. In jurul trupului ei frumos era infasurata o bucata de matase, purpurie chiar. Am iubit mult momentul acela, nu doar pentru ca o femeie frumoasa venea spre mine, imbracata doar cu o fasie de matase, ci si pentru ca reusise sa-mi aduca aminte de matasa purpurie din copilarie, de sentimentul pe care mi-l provoca.

 Am rugat-o sa ramana la capatul patului, in picioare, cateva momente. „Ca sa pot sa te privesc mai bine”. Ea a stat acolo, usor rusinata, tinand cu o mana fasia in dreptul sanilor, iar mana celalata atarna pe langa coapsa dreapta, cu palma alba indreptata spre mine. Ea, probabil, se gandea ca imi place sa o privesc , lucru pe care nu pot sa-l neg, insa am rugat-o sa mai stea o clipa pentru a putea sa contemplu  matasea. Nici macar nu-mi aduc aminte unde si cum se intamplase aceasta miraculoasa intalnire. Doar puteam sa-mi amintesc acea senzatie placuta pe care am avut-o la atingerea materialului.  Dupa cateva momente, in timp ce eu o priveam, ea a lasat panglica sa se scurga pe trupul ei frumos, alb, apoi a mai facut un pas si a inghenunchiat in pat indreptandu-se spre mine, in patru labe, ca o felina, pregatindu-se sa atace antilopa neajutorata.  Cu fiecare pas pe care-l facea spre mine, cu atat simteam ca traiesc mai intens, dar mai lent. Respiratia a devenit rara si adanca, sangele imi fugea prin corp. Sanii, ceva mai mari ca doi pumni, se leganau usor in stanga si in dreapta, atingandu-se delicat.

Ma jucam cu bucata purpurie. Stateam dezbracat in pat si imi treceam matasea peste stomac, piept apoi o asezam pe fata si imi inchideam ochii. Ii simteam aerul rece, metalic, desi materialul era cald. Memoria ma impiedica sa simt matasea din fata mea si imi trimitea amintirile in schimb. Imi place cum functioneaza creierul uman si as fi vrut sa stiu mai multe despre el, dar nu am avut capacitatea de a invata asa ceva. De fapt, curiozitatea m-a indemnat sa citesc anumite lucruri despre cum functioneaza memoria, cum amintirile sunt stocate in hipotalamus si alte lucruri de genul asta. Am aflat ca simturile sunt legate de memorie si ca mirosul declansaza foarte multe amintiri. Mai mult decat vazul sau alte simturi. Asa o fi, desi la mine cred ca predomina senzatiile. Oricum, am citit doar chestii de suprafata. Pe internet sunt multe grozavii.

Intr-un fel, prefer sa raman asa prost si sa las „misterul”, sa-i zicem, sa completeze spatiile goale. Asta ma face sa ma gandesc la sughit. Cand eram copil mi s-a spus ca atunci cand sughit cineva se gandeste la mine. Am crezut ca este ceva miraculos. Si acum la fel. Mi se intampla sa ma trezesc noaptea si sughit, iar eu ma intreb: “Cine oare se gandeste la mine la ora asta”. O comunicare extraordinara de care suntem noi, oameni, capabili. Acum, imi dau seama ca atunci cand sughit se intampla ceva la sistemul respirator sau mai stiu eu altceva, dar de fiecare data cand se intampla asta, stau si incerc sa ghicesc cine s-ar putea gandi la mine. E reconfortant sa stii ca cineva te are in minte.

Acum ma gandeam, de fapt incercam sa-mi aduc aminte si alte momente din copilarie. Nu reuseam sa-mi amintesc mare lucru. Parca toate aceste ramasite de memorie  ar fi inchise undeva in niste camere si imi trebuie cheia pentru a ajunge acolo , cum a fost matasea cu care a venit infasurata.  Am vorbit si cu altii despre amintirile din copilarie. Multi isi aduc aminte perfect, stiu ce si cum, inca de la o varsta frageda. Memoria mea, in legatura cu aceste lucruri, este complet golita. Nu stiu ce dracu’ am facut eu, cand eram la varsta respectiva si de ce nu-mi amintesc.  Poate ei au fost mai atenti, poate au tratat cu mai mult importanta evenimentele din copilarie.

Ma chinuiesc  sa-mi aduc aminte orice, insa imi vin doar franturi, imagini. Si de ce anumite imagini imi apar in minte si altele nu, de ce considera creierul meu ca e mai important sa retina o noapte dintr-o iarna decat plimbarile cu mama prin magazine, asta stiu doar pentru ca ea mi-a marturisit. Poate ca noapte aceea friguroasa mi-a starnit o fericire, bucurie mare si  m-am decis sa ma tin de ea cat pot eu de mult, iar plimbarile cu mama sa fi fost mai putin importante pentru mine atunci. Dar si din noaptea aceea de iarna pot sa-mi aduc aminte doar o  parte. Stiu ca eram imbracat gros, abia imi mai miscam mainile si ca mergeam spre centrul orasului pentru artificii sau in vizita la rude, cam asa. Mai stiu ca am trecut prin parc, iar parcul era plin de nea, destul de inalta, 20-30 cm, si era liniste, nu se auzea nimic, doar zapada scartaind sub talpi. Atat. Restul serii e gol.

Mi-ar placea sa-mi aduc aminte de momentele cu mama, decat eram mic si alintat si imbratisat sau momentele din scoala generala. Pentru mine perioada aceea se poate descrie in cateva cuvinte: nervozitate, castane, copaci, soare, tasnitoare, fotbal si fuste. Oricat m-as stradui, nu pot sa reconstruiesc un moment ca lumea. Tin minte ca eram nelinistit cand intram in liceu pentru ca erau foarte multi adolescenti, mult mai mari, care radeau de mine, dar si pentru ca dadeam cu ochii de fete frumoase, imbracate cu fustele maronii de la uniforma. Interiorul scolii pot sa-l recreez doar partial, o parte din hol, intrarea, scara spirala si o parte din sala unde faceam ore.

Eu nu-mi aduc aminte fata mamei, acum cand incerc sa ma gandesc la chipul ei,  eu doar completez o anumita memorie cu ceea ce stiu in prezent. De exemplu, seara de iarna cu zapada. Stiu sigur doar ca era zapada, noapte, parc si sentimentul pe care-l produceau toate acestea. Insa nu stiu infatisarea mamei sau a tatalui. Acum le completez chipurile cu imaginea pe care am preluat-o din poze vechi.

La ce te gandesti?

–          Nimic, de fapt, tampenii, tu?

–          Da?, ce?

–          De unde ti-a venit ideea cu asta? I-am aratat matasea

–          Eh, am luat-o si eu asa.