Fanny and Alexander

Ultimul film intentionat pentru cinema al lui Ingmar Bergman (a mai lucrat la alte filme pentru tv pana cand a murit). Un film grandios, o epopee, o incursiune in mintea unuia dintre cei mai mari regizori. Desi trateaza teme si idei prezente si in alte filme ale acestuia (religia, moralitatea, umanitatea, incapatanarea unui D-zeu mut etc) Fanny and Alexander e diferit. In primul rand, Bergman a fost indulgent cu durata, lungimea filmului si anume 188 de minute ( lansata la cinema), iar varianta completa se intinde la 312 minute (vazuta de mine). In al doilea rand, pelicula are un ton mai fericit, mai cald, poate putin mai nostalgic, desi nici aici nu lipseste “doom and gloom”-ul specific lui Bergman. Filmul prezinta, de asemenea, elemente de supranatural, de fantastic, de imaginatie, element care nu prea intra in repertoriul suedezului.

fanny

Bergman ne introduce rapid in poveste, in familia Ekdahl, o familie bogata cu locuinte impresionante pline de mobilier luxos si tablouri scumpe. Capul familiei este Helena Ekdahl, femeie vaduva, ce are trei fii: Gustav, Oskar si Carl, iar fiecare la randul lui are o sotie si copii. Actiunea se concentreaza pe familia lui Oskar, respectiv pe cele doua odrasle: Fanny si Alexander (mai ales din perspectiva lui; personaj ce se aseamana cel mai mult cu Bergman). La cateva zile dupa sarbatoarea Craciunului, in care zeci de personaje sunt introduse in scena, Oskar se imbolnaveste si moare. Asta se intampla in timp ce Alexander era fascinat de interpretarea tatalui sau, la repetitii, a stafiei din piesa lui Hamlet, opera ce avea sa influenteze pelicula de fata. Dupa acest eveniment tragic din familia Ekdahl, Emilie, sotia lui Oskar, se casatoreste cu Edvard, un preot dur, conservator, strict. Dupa cum va puteti imagina, Fanny si Alexander nu-l plac pe Edvard si nu vor sa paraseasca sanul familiei Ekdahl pentru a locui cu preotul. Cam atat o sa va spun ca sa va introduc in poveste, restul descoperiti si singuri.

“Perhaps we are the same person. Perhaps we have no limits; perhaps we flow into each other, stream through each other, boundlessly and magnificently.”

Dupa cum ziceam, elementul de supranatural este prezent in film inca de la inceput, atunci cand Alexander, in primele scene, vede o statuie miscandu-se. Iar acest supranatural, fantastic avea sa se manisfeste de-a lungul filmului si sa uimeasca privitorul. Cred ca aceasta adaugare este un element interesant si face ca “Fanny and Alexander” sa iasa in evidenta din cele 60 de filme ale regizorului. Desi se intinde putin cam mult (mai ales prima parte care stabileste decorul unde avea sa se intample actiunea), acesta este plin de detalii vizuale frumoase (hora prin casa bogat mobilata, bataia cu perne etc). Insa nu este totul bun si frumos, odata cu mariajul lui Emilie cu Edvard, totul se schimba. Viata lor devine mai saraca, intr-un loc auster (locuinta preotului fiind mobilata doar cu strictul necesar), intr-un loc in care trebuia sa termini tot din farfurie inainte sa te ridici, intr-un loc bantuit de fantome.

bscap0089

“Let us be kind, generous, affectionate and good. It is necessary and not at all shameful to take pleasure in the little world.”

Nelipsitul director de imagine, Sven Nykvist, impreuna cu designerul de set (scene) au facut o treaba incredibila. Imagini frumoase, aproape fiecare stop cadru ar putea fi o fotografie, un tablou, cu miscari de camera subtile. Nykvist ii lumineaza cu caldura pe Ekdahli si ii inconjoara de culori calde, luminoase (rosu avand o semnificatie aparte-de confort, de pace, de liniste), iar casa preotului Edvard este rece si neprimitoare.

Ingmar Bergman isi inspecteaza viata, amintirile (se gasesc multe asemanari intre film si viata lui) si creeaza acest bildungsroman cu o miriada de personaje, fiecare diferite, cu o savoare aparte, ce te vrajeste si te tine in lumea lui cu accente de fantastic. Suedezul exploreaza temele arhicunoscute (moartea, Dumnezeu, moralitate si fericire/nefericire), insa in “Fanny si Alexander” am sesizat si un accent pe imaginatie (prin prisma lui Alexander) despre care spune si el ca este lucrul cel mai important pentru artisti (un dar de la Dumnezeu).

“Everything can happen, everything is possible and probable. Time and place do not exist; on an insignificant basis of reality the imagination spins and weaves new patterns.”

 

March Madness-recomandari

Martie a fost o luna buna. Am avut noroc sa dau numai peste filme faine asa ca sa va impartasesc si voua descoperirile mele:)

bscap0086

High and Low

1. Highly Recommended

The Red and The White (Miklos Jancso)- recenzia acestuia impreuna cu Red Psalm aici

Badlands (Terrance Malick)- Primul si singurul film al lui Malick care mi-a placut pana acum, review aici

Pierrot Le Fou (Jean-Luc Godard)- In luna asta am revenit la Godard si a lui nebunie cu Pierrot le fou. E unul dintre cele mai bune filme ale francezului; un film destept, inovator, amuzant, foarte color si frumos cu o Anna Karina si Jean-Paul Belmondo de zile mari.

Laurence Anyways (Xavier Dolan)- Una dintre surprizele cele mai mari. Stiam ca Xavier Dolan regizor talentat, dar nu ma asteptam sa-mi placa atat de mult, recenzie aici.

Winter Light (Ingmar Bergman)-Un alt clasic Bergman cu un preot in rolul principal. A inceput ceva mai greu, dar mi-a placut mult dialogul dintre preot si Martha. Un film, o discutie interesanta despre Dumnezeu, religie si credinta.

The Grand Budapest Hotel (Wes Anderson)- Wes Anderson a revenit pe marele ecran cu una dintre cele mai detaliate, bogate, interesante povesti pe care le-a spus pana acum. Compozitia si stilul clasic Anderson, cu ceva mai mult umor, cu mai multe elemente din Fantastic Mr. Fox si cu un mesaj subtil in spate. Unul dintre cele mai bune filme facute de W. Anderson (daca nu chiar cel mai bun)

Rushmore (Wes Anderson)- Am simtit nevoia sa ma reintorc in lumea creionata de acest artist (Wes Anderson) cinematografic al secolului nostru. Desi stilul este acelasi, modul in care alege sa ne spuna o poveste este asemantor si chiar unele teme se repeta, regizorul a evoluat clar de la acest film (1998) la Budapest Hotel. Oricum, mi-a placut si Rushmore, iar Bill Murray is awesome!

High and Low (Akira Kurosawa)- A trecut ceva timp de cand am vazut ceva de Kurosawa. Ma bucur ca m-am intors, un maestru al cinematografiei realizeaza unul dintre cele mai bune filme despre o rapire si munca de  detectiv.

Songs from the Second Floor

Songs from the Second Floor

2. Recommended

Thief  (Michael Mann)- Un film cool de-al lui Michael Mann cu un James Caan interesant (nu mi-a placut niciodata prea mult, dar aici e bun). Mi-au placut luminile de neon pe strazile intunecate, personajul lui Caan e cool, iar heistul e bine facut (foarte realist). Cateodata muzica electronica putea devenii enervanta.

Red Psalm (Miklos Jancso)- Nu e pentru toata lumea, dar mi-a placut; impresiile mele despre el aici

A Touch of Sin (Jia Zhangke)- o poveste despre violenta, despre oameni buni impinsi spre actiune violenta.Mi-a placut, in special prima parte (filmul este alcatuit din patru povesti) si a castigat premiul pentru scenariu la Cannes 2013. Eu nu cred ca i-as fi acordat aceasta distinctie, dar imi plac temele abordate si modul cum un fir narativ se imbina cu urmatorul.

Songs From The Second Floor (Roy Andersson)- Alt film interesant de la Roy Andersson (primul a fost You, The Living-recenzie), in acelasi stil minimalist, cu umor, dar mult mai cinic. Interesant.

Nymphomaniac (Lars Von Trier)- Am observat o chestie. Europeniilor le cam place ultimul film al lui Lars Von Trier, americaniilor mai putin. Prin deductie, pentru ca si eu sunt european si mie mi-a placut. Aproximativ, prima parte e chiar interesanta cu multe momente fascinante si introspectii bune din partea batranului ce asculta povestea lui Joe. In partea a doua credibilitatea scenariul se cam duce pe apa sambetei si astfel si calitatea peliculei. Oricum, recomand o vizionare, sigur nu ati mai vazut asa ceva.

The Big Sleep (Howard Hawks)- Film noir, detectivist, Bogart si Bacall, dupa o carte de Raymond Chandler, la adaptare pe marele ecran a participat si Faulkner, great stuff right? Not bad, povestea are tot felul de twists and turns, poate prea multe, poate prea complicate si povestea devine confuza (cine e complice, cine a ucis si asa mai departe), dar are replici misto si te tine prins la actiune.

eXistenZ (David Cronenberg)- O experienta de escapism oferita de Cronenberg, una cam scarboasa, dar faina. E vorba de un viitor in care jocurile video au devenit virtual reality; Astfel Jude Law si Jennifer Jason Leigh se arunca in lumea jocurilor si dintr-un plan al realitatii (al jocului) intr-un altul si intr-un altul (asemenea Inception). O experinta unica.

Le Week-End (Roger Michell)- Un fel de Before… (al lui Linklater) la varsta a treia; un cuplu, casatoriti de 30 de ani, se duc la Paris pentru a-si sarbatorii aniversarea. Se plimba, vorbesc, se duc la o petrecere. Dar in aer este o tensiune palpabila, de parca oamenii astia nici nu se mai iubesc. P.S Titlul filmului suna a ceva ce as zice eu:D

Metro Manila (Sean Ellis)- Nu e rau, nu e rau deloc. O familie din Philipine este nevoita sa se mute de la tara in marea metropola Metro Manila. Viata nu e usoara si dau peste tot felul de greutati, iar el, Oscar, ajunge sa lucreze la o firma de securitate si ea, Mai, sa danseze intr-un bar. Un film fain despre nedreptate sociala, saracie, si incercarea lui Oscar de a creea o viata mai buna pentru el si familia lui. Expozitia este putin cam lunga, dar lucrurile incep sa mearga dupa 30 de minute.

The Lady From Shanghai

The Lady From Shanghai

3. Meh

Altered States (Ken Russell)- Ma asteptam la ceva mai filozofic, mai talky, dar, intr-un final, avem parte doar de cateva momente interesante cu efecte speciale dubioase, ala anii 80.

Kill Your Darlings (John Krokidas)- Despre Allen Ginsberg, relatia acestuia cu Lucien si inceputurile beat-generation.

The Lady of Shanghai (Orson Welles)- Macelarit de studio-urile de la Hollywood (varianta lui Orson Wells avea cam 150 de minute fata de 87 de minute cum exista acum), acest film este cam melodramatic, editat prost, dar are inca imaginile frumoase, compozitia si incadratura neobisnuita a lui Wells.Ex: Nici macar nu stii de ce se numeste asa filmul, in varianta lui Orson aflai ce si cum e cu Shanghai-ul.

4. Not recommended

Nimic. In martie nu am vazut niciun film care sa “merite” aceasta distinctie.

 

Drumul din inima-Laurence Anyways

Sa vorbim despre Xavier Dolan, aceasta minune, un adevarat fenomen in domeniul cinematografic. Are doar 25 de ani si deja a regizat/scris patru filme (si un short) si a jucat in 16 productii (tv si film). Dar nu numarul este impresionant, ci calitatea filmelor oferite publicului de catre Dolan. Acesta are un stil  inconfundabil cu imagini clare si frumoase, culori contrastante, iar destul de des se foloseste de muzica pentru a potenta fiecare scena.  Am fost placut impresionat cu Les Amours Imaginaires (Heartbeats), dar mi s-a parut putin cam prea stiliziat, mai putina substanta. Acum, cu Laurence Anyways, Xavier Dolan nu a renuntat la imaginile frumoase, la momentele stilizate, dar acum sunt completate de o substanta palpabila a povestii.

bscap0084

In “Laurence Anyways” este vorba despre  iubire, despre acceptarea sociala, despre exprimarea sinelui. Filmul examineaza relatia unui barbat cu o femeie pe o perioada de zece ani. Un barbat (Laurence), care la 35 de ani, simte nevoie de a nu se mai ascunde si de a trai asa cum simte, ca o femeie. Iubita lui de doi ani (Fred-Frederique) este confuza, nu stie cum sa reactioneze, il iubeste pe barbatul, Laurence, dar si pe omul, Laurence. Pe langa asta, in pelicula este examinata si ideea de pariah, ce inseamna sa fii marginalizat, un outcast in societate.

Chiar de la prima scena filmul te introduce in miezul povestii. Dolan reuseste, inca de la primele cadre, sa redea ceea ce inseamna sa fii un transexual in anii 90 in Canada, printr-un procedeu foarte simplu: ne arata fetele tuturor, in timp ce Laurence merge pe strada. Unii se uita cu mirare, altii cu ura, si la mai putini se intrevede o intelegere, o acceptare in privirea lor. Toate astea intr-un slow-motion excelent cu un soundtrack foarte bun.

laurence

Am ramas foarte impresionat de felul cum Dolan a realizat anumite scene cu un generos substrat metaforic, simbolic (fluturele, momentul cand pica haine din cer sau atunci cand ea citeste cartea de poezii si un torent de apa (la propriu) se prabuseste asupra ei si multe altele) si asta dovedeste creativitatea, inventivitatea lui Dolan de a se juca cu sunetul si cu imaginile.

Laurence Anyways este un film ambitios deoarece actiunea se petrece de-a lungul a zece ani. Are un ritm bun, nu simti niciodata nevoia sa dai fast-forward, are o scriitura buna cu multe momente emotionante. Mi-a placut faptul ca a ales sa spuna povestea in mod cronologic (desi prima scena este din prezent 1999, apoi revine in 1989) pentru ca astfel spectatorul are posibilitatea de a vedea relatia lui Laurence cu Fred, de a vedea ca ei se iubesc, astfel provoaca spectatorul sa “tina pumnii” iubirii dintre cei doi (chiar dupa transformare), dar si pentru descoperirea de sine a lui Laurence, chiar daca asta ar insemna despartirea de Fred.

Dolan regizeaza acest film cu grija si tandrete si reuseste sa ne transmita crizele interioare ale persoanjelor prin metafore vizuale frumoase si ne spune o poveste de iubire emotionanta dintre doi oameni.

Go and see this.

In loc de trailer:

Tinutul violentei – tinutul identitatii

Sunt o persoana cu sunt simt vizual foarte dezvoltat. Imi place sa privesc, fotografiez, imi plac filmele si as alege sa surzesc decat sa orbesc. Dar, in acelasi timp, imi plac povestirele, intamplari cu personaje bine conturate, povesti cu substanta si inteles. Asa ca poate as fi inclinat sa-mi placa filmele lui Terrence Malick, dar nu este chiar asa. Cred ca sunt prea stilizate, prea multe apusuri si rasarituri frumoase (fara sa aduca un plus povestii), cu un fir narativ dezlanat. Insa, nu stiu de ce, ma tot intorc la filmele lui. Dupa Tree of Life, To the Wonder si Days of Heaven am ajuns la Badlands, pelicula de debut a acestuia. Si cel mai bun film al lui.

badlands2

Si eu sunt la fel de surprins ca si voi ca mi-a placut un film de-al lui Malick. Badlands este o aventura romantica despre doi tineri indragostiti care fug de acasa si, practic, omoara aproape  toti oamenii pe care-i intalnesc. Un film despre o iubire condamnata si banalitatea raului. Martin Sheen este Kit, un bad boy, un James Dean wanna be, un psihopat carismatic care se indragosteste si o seduce pe Holly (Sissy Spacek), o fata de 15 ani, usor impresionabila (He was the most handsome boy I ever met, spune ea). Iar atunci cand tatal ei se impotriveste relatiei dintre cei doi, Kit il impusca pentru ca nu a avut de ales. Nu se panicheaza, este calm si calculat. Fata e suparata pe moment, dar se impaca repede cu ideea si fuge impreuna cu Kit (” I didn’t feel shame or fear, but just kind of blah“). Fug de politie, dar, de asemenea, ei merg in cautarea identitatii acestora, in cautarea independentei lor.

badlands

Universul lor devine unul idilic, artificial (se iubesc, sunt pe fuga si se refugiaza in padure-un loc doar pentru ei doi), o poveste fantezista intrerupta de momente de violenta, ucideri. Este frumos si halucinant de urmarit acest sir de crime fara sens desfasurat in poveste. Crime pe care Kit le savarseste, dar la care si Holly participa prin tacerea ei, nu protesteaza de loc si face exact ce-i spune Kit ( He says “frog”, I jump).

bscap0082

Mi-a placut acest film pentru ca am simtit ceva mai mult in imaginile lui Malick (frumoase, mai conservatoare), in povestea prezentata pe ecran. De asemenea, mi-a placut dialogul dintre cei doi (scris tot de Malick). Interesant, cateodata amuzant, cu sens, cateodata absurd (“I shot him in the stomach/Is he mad?/ He didn’t say nothing to me about it.” sau “What a nice place./ The tree makes it nice./And the flowers. Let’s not pick ‘em”). A ajutat si modul cum, replicile, au fost livrate de cei doi. Interpretari de calitate, iar Spacek ne ofera un voice-over neobisnuit, interesant (pe care Malick avea sa-l repete in Days of Heaven).

So, yeah, I recommend this. 

The Red and The White & Red Psalm

De acest regizor am auzit pe la sfarsitul anului trecut si mi-am zis sa vad un film de-al lui, apoi pe 31 ianuarie a murit (1921-2014), asa ca a fost adus din nou in atentia mea. Intr-un final, martie a venit cu  doua filme semnate de Miklos Jancso, un maghiar ce a facut senzatie la Cannes in 1966 cu The Round-Up si a castigat marele premiu in 1972 pentru Red Psalm. Eu am urmarit The Red and The White si Red Psalm.

Red Psalm

Red Psalm

Din ce am vazut, cu o privire asupra operelor regizorului, Jancso este preocupat de putere, razboi, coruptie, trecutul istoric al Ungariei si scene rurale, de obicei. In The Red and The White, Jancos exploreaza batalia dintre albi (taristi, rusi) si rosii (ungurii comunisti, bolsevici), iar in Red Psalm actiunea este plasata in 1890, unde tarani se revolta impotriva conducerii asupritoare. Poate  v-ati dat seama din descrierile mele, cele doua filme trateaza teme, perioade, idei, o bucata din timp, si nu au un protagonist anume pe care-l urmarim de la inceput pana la sfarsit. Astfel audienta devine un fel de ochi omniscient care stie tot si vede tot si nu se concentreaza asupra unui individ.  Insa lipsa unui protagonist poate duce la confuzie (de multe ori, in cadru intra alte personaje pe care nu le-ai mai vazut pana atunci) si nici nu ajungi sa-ti pese prea mult de nimeni.

bscap0079

The Red and The White

Cum ziceam, The Red and The White trateaza lupta dintre unguri si rusi, cruzimea razboiului, jocul absurd pe care-l reprezinta (ostatici erau lasati doar in pantaloni, apoi primeau un avans de 10 minute dupa care ii vanau, ca pe niste animale), insa pe langa asta sunt inserate si momente frumoase (atunci cand femeile danseaza vals intr-un luminis din padure). Mi-a placut povestea, insa de la un moment dat (dat fiind lipsa unui protagonist) nu stiam incotro sa privesc, cu cine sa tin (poate asta era si intentia lui Jancso?).

Red Psalm este un film despre o revolutie a taranilor de pe pamanturile unguresti. Trebuie sa mentionez ca este un musical (asa ca cei cu alergie pot sa fuga), dar nu fiecare linie de dialog e cantata, ci doar exista momente muzicale, momente cand taranii se revolta impotriva asupritorilor prin cantec si dans, oricat de absurd ar parea, dar este eficient. Un film despre o revolutie cum nu ai mai vazut cu cantec, dans, femei dezbracate, impuscaturi si joc.

bscap0078

Goliciunea, vulnerabilitate in fata asupritorului

Acum ca am trecut peste astea pot sa va vorbesc despre ceea ce e important: maestria lui Miklos Jancso. Acesta este un adevarat coreograf, e incredibil cum poate sa aranjeze scene complexe cu peste 20 de actori, fara taietura (Red Psalm ar fi fost facut din doar 26 de taieturi!-nu am stat sa numar, dar trebuie sa fie pe undeva pe acolo). Insa Jancso nu e static, isi misca camera lin, usor, si foloseste si zoom-ul pentru a ne oferi niste gros-planuri frumoase. Asta e primul lucru pe care l-am observat in The Red and The White (cand cei doi unguri sunt urmariti pe cai de rusi, iar regizorul isi misca camera cand in sus, cand in jos, de-a lungul unui gard) si la fel s-a intamplat si in Red Psalm, cand taranii dansau si cantau, inconjurati de armata. Ambele filme par compuse din scene elaborate de balet, grupuri se unesc si se despart in fata/spatele camerei si apar in alta parte si asa mai departe.

bscap0080

The Red and The White

Arunca-ti un ochi asupra operelor lui Miklos Jancso pentru ca merita. V-as recomanda sa incepeti cu The Red and The White.

Recomandarile lunii februarie

Luna trecuta v-am facut recomandari (si ce sa evitati) de filme dintre cele vizionate in ianuarie. Acum, in martie, va povestesc ce am vazut in februarie. Si tot asa, pana la sfarsitul anului.

feminin

Masculin Feminin(1966)

1. Highly Recommended

Luna asta am doar 3 la super-recomandare si am scris despre toate luna trecuta, asa ca va las sa va documentati singuri, daca vreti.

2. Recommended

  • La Grande Illusion-Poate multi ati auzit de acest film al lui Renoir, un film despre razboi vazut bine de critici si de spectatori. Mi-a placut, dar nu am gasit acel ingredient sa-l propulseze in prima categorie.
  • La Nuit Americaine-Voiam sa mai vad ceva de Truffaut, asa am ajuns la acest meta-film, foarte interesant, mai ales pentru pasionatii de film/regie.
  • Monsieur Hire + The Husband’s Hairdresser- Am luat la pachet cele doua filme, desi nu intra in acelasi gen, doar pentru felul in care “dezbraca” femeile. Am vorbit mai mult aici.
  • Ordet-Inca un film foarte bine vazut care a fost sub asteptari.Cu un mesaj deloc subtil, cu discutii scurte si nelamuritoare despre religie si cu multa cafea. A fost salvat de la categoria “meh” de imaginile frumoase.
  • My Neighbour Totoro-Un film animat dragut cu un mesaj simplu si frumos.
  • Only Lovers left Alive-Are un fir narativ slabut, presarat cu multe chestii boeme, salvat de muzica si imagini, plus cu mesaje ecologice (what?).
  • Late Spring- Nu la fel de puternica ca Tokyo Story, dar destul de bun ca sa-l recomand.

3. Meh

  • Masculin Feminin- Poate trebuia sa cunosc mai multe chestii despre tineretul din anii 60 din Franta sau despre socialism,marxism? Nu stiu. Oricum, prea crud (raw) si random. Sorry, Godard.
  • Letter from an unknown woman-Probabil ca intr-un an nici nu o sa-l mai tin minte.
  • Glengarry Glenross-Great acting, mildly interesting story, but who cares?(about the story, characters etc)
  • Consider All Risks-L-am gasit intitulat pe undeva ca “one of the greatest noir films”, nop.

4. Not Recommended-Wasting time.

  • James Bond:Goldfinger- Uau. So bad. Really…Sean Connery is cool, thou.
  • Gomorrah- Un tablou al criminalitati dintr-o regiune din Napoli, realitatea cruda, bla, bla. Prea imprastiat, fara un personaj principal, si abia in ultimele 10 minute se intampla ceva.

Viata ca un joc, rezonanta iluziei

Alt “talkie” mi-a captat atentia si m-a “obligat” sa va povestesc si voua despre el. Si nu este un alt Woody Allen. De data aceasta este vorba despre “Who’s afraid of Virginia Wolf” al lui Mike Nichols cu Elizabeth Taylor (Martha) si Richard Burton (George) in rolurile principale.

eliz3

“You are cordially invited to George and Martha’s for an evening of fun and games.”

Oh, and what a game. Martha este fiica presedintelui facultatii, iar George este profesor, si intr-o noapte trebuie sa intretina doi invitati, un nou profesor de biologie (Nick) si sotia acestuia (Honey). Doar ca George si Martha nu se multumesc doar cu conversatii de complezenta, bautura si amabilitati, ci sunt gata sa-si faca jocul. De cum incepe filmul te simti ca si cum ai privi un joc de box, fiecare isi arunca “pumni”, intepaturi si jigniri. Poate e doar o seara neplacuta in cuplu? Nu chiar pentru ca se simte un aer de joc, poate si trandete (cand il roaga sa o sarute). Dar de ce se intampla toate acestea?  Scenaristul, Ernest Lehman, impreuna cu regizorul Mike Nichols (ce debut!huh) au grija sa presareze filmul cu mici pastile, ce dezvaluie ceva despre poveste sau personaje, care sa-ti satisfaca curiozitate. Iar finalul iti ofera un “reveal” care-ti explica multe lucruri.

who's

Elizabeth Taylor si-a castigat al doilea Oscar cu filmul asta (mai castigase cu sase ani in urma pt BUtterfield 8). Ne ofera, intr-adevar, o interpretare excelenta, palpabila, emotionala si poate doar pentru asta ar merita sa arunci un ochi asupra “Who’s Afraid of Virginia Wolf?”. Richard Burton, partenerul ei si in viata reala, face o treaba buna si chiar reuseste sa furnizeze niste replici acide, fara a transpira. Ceilalti doi actori, George Segal si SandyDennis, sunt ok si primesc bine loviturile dintre George si Martha.

eliz2

“Who’s Afraid of Virginia Wolf” este un film frumos, crud, filmat intr-un alb negru vioi, iar Nichols filmeaza cu multe “medium shots” si din cand in cand cate-un close-up, usor de jos in sus, pe fetele lui George si Martha, parca sa-i faca si mai infricosatori.

Acesta este un film care are de-a face cu casnicia, iubirea, cu iluzii si deziluzii, secrete, miniciuni si jocuri. Tot ce e omenesc.